Aproape 700 de elevi din anii terminali, de la licee din Bârlad, Huși și Murgeni, au participat, ieri, între orele 10.00 și 15.00, la Târgul Educațional „Student #UDJG”, organizat la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad.
Activitatea organizată în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și ISJ Vaslui, a avut ca scop informarea elevilor, viitori studenți, despre facultățile pe care le are în componență Universitatea de stat „Dunărea de Jos” Galați, despre condițiile de studiu și dotarea materială și didactică a Universității.
Aceasta universitate de stat pregătește specialiști în foarte multe domenii, în cele 13 facultăți precum: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Arhitectură navală (singura din țară), Facultatea de Știință și Ingineria alimentelor, Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie electrică și Electrotehnică, Facultatea de Educație fizică și Sport, Facultatea de litere, Facultatea Științe și Mediu, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Facultatea de Inginerie și Agronomie, Facultatea de Economie și Administrația Afacerilor, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Facultatea de Medicină și Farmacie și Facultatea de Arte.
<<Am venit la Bârlad pentru a prezenta oferta Universității de stat „Dunărea de Jos” din Galați, cea mai mare universitate din sud-estul României. Avem profesori dedicați, un învățământ de calitate, o baza materială deosebită și ne situăm între primii zece în ceea ce privește activitatea de cercetare. Elevii au fost foarte atenți la paleta de domenii în care se pot perfecționa frecventând cursurile universitare în universitatea noastră și au primit răspunsuri la toate întrebările adresate reprezentanților facultăților veniți la Târgul Educațional „Student #UDJG”>>. Nu avem probleme cu numărul de studenți, dimpotrivă, sunt facultăți precum cele de Drept, Medicină și Calculatoare, unde se susține examen de admitere. Avem un număr important de studenți care provin din Bârlad. Îi așteptăm cu drag pe toți elevii din județul Vaslui să vină la Galați, la Universitatea „Dunărea de Jos”, pentru că le oferă condiții de studiu la nivel european.>>, a declarat prof. univ. Silvius Stanciu, pentru Puls 24.
La Târgul Educațional de la Bârlad au participat Andrei Huiban, inspector general adjunct, inspectorul școlar Adrian Todireasa, Dorin Apostu, subprefect, și Ana-Maria Vintilă, viceprimar al municipiului Bârlad.















