Peste 1.200 de șoferi testați pentru alcool în județul Vaslui. Polițiștii au intensificat controalele

Cele mai citite

- Advertisement -

În perioada 16 – 22 iunie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au derulat acțiunea „Alcohol & Drugs”, desfășurată în cadrul calendarului de acțiuni ROADPOL.

Săptămâna trecută, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au continuat acțiunile din trafic atât pentru creșterea gradului de disciplină rutieră cât și prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice și/sau de substanțe interzise, înregistrate la nivel județean.

În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, polițiștii participanți la acțiuni au verificat peste 1.600 de vehicule și au legitimat peste 900 de persoane, fiind constatată săvârșirea unei singure infracțiuni contra siguranței circulației rutiere pe drumurile publice.

Pe parcursul săptămânii, au fost efectuate 1.247 testări privind consumul de alcool, fiind depistați 39 de conducători auto sub influența alcoolului, în 21 de cazuri concentrația a fost cuprinsă între 0,001 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (faptă ce constituie contravenție și se sancționează cu  amendă și suspendarea dreptului de a conduce), iar 18 testări au indicat rezultate pozitive în cazul altor participanți la trafic (bicicliști, pietoni, căruțași, etc.).

În aceeași perioadă, polițiștii au efectuate 60 de testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, toate în rândul conducătorilor auto, fiind înregistrat un singur rezultat pozitiv. Rezultatul testării privind consumul de substanțe psihoactive este în curs de prelucrare prin analize de laborator, conform procedurilor legale.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Reamintim cetățenilor că,

Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

 

                                  CONDUCEȚI CU GRIJĂ !

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE