În contextul valului de căldură anunțat de meteorologi, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui reamintește angajatorilor că au obligația legală de a proteja salariații care muncesc în condiții de temperaturi extreme.
Conform legislației, temperaturile de peste 37°C sau cele care, în combinație cu umiditatea, echivalează cu acest prag, impun angajatorilor aplicarea unor măsuri clare, prevăzute în Ordonanța de Urgență nr. 99/2000.
Ce trebuie să asigure angajatorii, obligatoriu:
-
Reducerea intensității activităților fizice;
-
Ventilație adecvată în spațiile de lucru;
-
Pauze la umbră, în locuri bine aerisite;
-
Alternarea efortului fizic intens cu cel moderat.
Pentru menținerea sănătății angajaților:
-
2-4 litri de apă/persoană/schimb;
-
Echipament individual de protecție adecvat;
-
Dușuri la finalul programului.
Dacă aceste condiții nu pot fi garantate, angajatorii trebuie să decidă împreună cu reprezentanții salariaților soluții alternative:
-
Reducerea programului de lucru;
-
Eșalonarea orelor de muncă, evitând intervalele de vârf termic.
Alte obligații esențiale:
-
Examen medical la angajare și controale periodice;
-
Asigurarea primului ajutor și a transportului la unități sanitare;
-
Mutarea temporară sau reducerea programului pentru angajații cu afecțiuni.
Controale și sancțiuni
Inspectorii ITM vor efectua controale în teren, în special în domenii cu risc crescut: construcții, agricultură, transporturi, comerț etc.
Amenzile pentru nerespectarea acestor măsuri ajung până la 2.500 lei, iar în cazurile grave, faptele pot fi încadrate penal.
„Îndemnăm toți angajatorii să respecte legea și să pună pe primul loc sănătatea oamenilor. Temperatura nu e doar un disconfort – poate deveni un pericol real”, a transmis Gheorghe Chirvase, Inspector Șef al ITM Vaslui.








