Masterul contează, domeniul nu: Primăria Bârlad caută șefi pentru Zoo și padoc. Concursul, la sfârșitul lunii

Cele mai citite

- Advertisement -

Primăria Bârlad vrea să angajeze șefi la Zoo și la padoc absolvenți de master. Candidații nu trebuie să aibă studii în domeniul veterinar sau zootehnic, sunt acceptați absolvenți de master, indiferent de specializare

Pentru a patra oară, Primăria Bârlad scoate la concurs postul de șef serviciu la Grădina Zoologică, din cadrul Direcției Cultură, Sport și Agrement, aflată în subordinea Consiliului Local Bârlad. De asemenea, Primăria a scos la concurs și postul de șef serviciu al Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, post apărut ca urmare a transformării  compartimentului în serviciu.

Proba scrisă pentru cele două posturi, funcții contractuale de conducere, va avea loc pe 30 iunie, la ora 10.00, iar interviul peste patru zile lucrătoare de la data probei scrise.

Pentru cele două posturi de șef serviciu, candidații trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă și studii universitare de master sau cu diplomă echivalentă, conform articolului 57, alin. 2, din Legea învățământului superior nr. 199/2023.

De asemenea, se solicită și vechime de cinci ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale de conducere.

Așadar, dragi candidați, aveți timp la dispoziție aproape o lună pentru a studia bibliografia și tematica atât de stufoase, încât dacă nu veți „ghici” subiectul, veți avea șanse minime.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE