Zece persoane s-au prezentat, ieri, la audiențele susținute la Bârlad de prefectul Daniel Onofrei. Acesta a discutat cu fiecare cetățean în parte despre problemele pe care le întâmpină. Bârlădenii spun că au nevoie de locuri de joacă pentru copii sigure și curate, de liniște și siguranță pe străzi și doresc să le fie respectate drepturile.
Una dintre principalele nemulțumiri exprimate de bârlădeni se referă la agenții economici care desfășoară activități de tip fast food și de divertisment în Parcul „Victor Ion Popa”. Oamenii reclamă faptul că această activitate perturbă liniștea publică și afectează condițiile de siguranță și curățenie în parc, în special pentru copii. Părinții sunt nemulțumiți că cei mici stau printre gunoaie, iar în locurile în care se joacă ziua copiii, noaptea dorm câinii.
„Solicit public factorilor de răspundere să întreprindă acțiuni pentru a asigura respectarea normelor privind liniștea publică și pentru a monitoriza activitățile agenților economici din parc, în vederea protejării drepturilor și confortului copiilor. Alți cetățeni reclamă că au probleme cu locuințele sociale. Unul dintre cazurile semnalate este cel al unui tată care își crește singur cei doi copii și a fost evacuat din locuința socială primită de la Primăria Bârlad, pe motiv că ar fi părăsit imobilul. Persoana în cauză deține documente care atestă că timp de aproximativ trei luni a fost plecată la muncă pentru a-și putea întreține copiii. Voi solicita instituțiilor responsabile să ia măsuri imediate pentru a remedia situația și a asigura protecția și sprijinul necesar cetățenilor aflați în situații similare. Trebuie să ne asigurăm că toți oamenii beneficiază de condiții adecvate de locuit, în special cei care se află în situații dificile sau vulnerabile. Comunitatea locală are un rol esențial în identificarea și soluționarea acestor probleme. De asta încurajez mereu cetățenii să continue să își exprime problemele pentru a putea veni în sprijinul lor. Împreună putem consolida o societate mai justă și mai solidară.”, a transmis reprezentantul Guvernului în teritoriu, Daniel Onofrei.