Pe 3 mai, întreaga lume celebrează Ziua Internațională a Libertății Presei, o zi dedicată libertății de exprimare și recunoașterii rolului esențial al presei în societate. Marcată anual din 1993, această zi subliniază importanța unui jurnalism independent și responsabil, ca fundament al unei democrații sănătoase și funcționale.
De-a lungul istoriei, jurnaliștii au fost, și continuă să fie, adevărați apărători ai adevărului, iar munca lor este indispensabilă pentru o societate bine informată. Într-o eră digitală în care fluxul de informații este într-o continuă expansiune, presiunea asupra mass-media de a livra informații corecte și verificabile este mai mare ca niciodată.
Această zi este, totodată, un prilej de a reflecta asupra provocărilor cu care se confruntă jurnaliștii în multe colțuri ale lumii, unde libertatea de exprimare nu este întotdeauna garantată, iar presiunea politică și cenzura rămân obstacole majore.
La nivel local, președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Presei.
„De Ziua Internațională a Libertății Presei, le urez tuturor celor din presa liberă <<La mulți ani!>>. Le urez maturitate și celeritate în redarea cât mai reală a lucrurilor care se întâmplă în cotidian și cred că este absolut necesar ca presa să existe, fiind a patra putere în stat. La mulți ani!”








