Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat din comuna Alexandru Vlahuță, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Alexandru Vlahuță, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, după ce și-ar fi agresat soția.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit că, la data de 9 iunie 2026, în jurul orei 14.20, bărbatul cercetat ar fi pătruns în locuința soției și-ar fi agresat-o fizic (ar fi tras-o de păr), fără a-i provoca leziuni fizice care să necesite îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 22 mai 2026, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție, pe o perioadă de 12 luni, împotriva bărbatului cercetat.
La data de 9 iunie 2026, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului cercetat.








