Ancheta epidemiologică în cazul celor 32 de pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, cu toxiinfecție alimentară este în plină desfășurare. În urma controlului efectuat de reprezentanții DSVSA, la Mânăstirea Florești, unde au fost preparate mâncărurile din pește consumate de pacienți, inspectorii sanitari au constatat abateri importante de la lege, pentru care au aplicat o amendă de 40.000 lei, în cazul mânăstirii. De asemenea, a fost amendat și Spitalul din Murgeni, pentru faptul că reprezentanții acestuia au permis consumul acestor mâncăruri fără a fi verificate sanitar-veterinar.
Astăzi, prefectul județului a transmis o informare în legătură cu măsurile luate, dar și privind starea de sănătate a pacienților internați transferați la Spitalul „Elena Beldiman”, unde a fost prezent personal și a discutat cu unii pacienți și cu personalul medical.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a asigurat opinia publică de faptul că instituțiile abilitate în gestionarea acestei situații de urgență vor investiga în profunzime cauza acestui incident.
„În urma tragicului incident de la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni, unde trei pacienți au decedat miercuri, doresc să vă informez cu privire la evoluția situației și la măsurile luate în urma acestui eveniment.
În calitate de prefect al județului Vaslui, am fost prezent joi dimineață la Spitalul de Urgență <<Elena Beldiman>> Bârlad, unde au fost transferați mai mulți pacienți de la Spitalul Murgeni. Toți pacienții sunt stabili și starea lor nu s-a înrăutățit. De asemenea, bolnavul preluat de ambulanță în stare gravă se află în continuare internat la Terapie Intensivă, iar starea sa s-a îmbunătățit ușor. În total, vorbim de 32 de persoane afectate în urma acestui incident.
Doresc să subliniez faptul că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a luat măsuri ferme în această situație. Mănăstirea Florești a fost sancționată cu o amendă în valoare de 40.000 de lei, deoarece a livrat sub formă de pachete mâncare pe bază de pește către Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde mai mulți pacienți au prezentat simptome ale unei toxiinfecții alimentare.
În același timp, vreau să asigur opinia publică că autoritățile implicate în gestionarea acestei situații depun toate eforturile pentru a investiga în profunzime cauza acestui incident și pentru a lua măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de situații în viitor.
Solicităm încrederea dumneavoastră în autorități în aceste momente dificile și ne exprimăm solidaritatea față de familiile celor afectați de această tragedie.
Vă asigur că vom continua să vă ținem la curent cu evoluția situației și cu măsurile întreprinse în acest caz .“, a transmis prefectul județului, Daniel Onofrei.
Conform legii, spitalele, precum și grădinițele, creșele, centrele de servicii sociale rezidențiale nu au voie să primească mâncare preparată în unități fără aviz sanitar-veterinar pentru acest scop. În cazul în care se va dovedi că decesul și îmbolnăvirea pacienților au avut drept cauză mâncarea contaminată, primul care va trebui să răspundă este managerul Spitalului de Psihiatrie din Murgeni.








