O bucurie în preajma Crăciunului! Concert de colinde la Penitenciarul din Vaslui

Cele mai citite

- Advertisement -

Mai mulți artiști bârlădeni au mers, duminică 18 decembrie, să-i colinde pe deținuții încarcerați la Penitenciarul Vaslui. Concertul de muzică și poezie oferit celor privați de libertate a fost primit de aceștia cu inima deschisă. Scriitoarea Dorina Stoica a dat curs invitației Mihaelei Podoleanu, directoarea Penitenciarului, de a veni să prezinte deținuților cărțile ei și de a le recita din poeziile cu tematică religioasă.

Pentru că i s-a părut că prezența ei nu este suficientă pentru a capta interesul unui asemenea public, scriitoarea a hotărât să meargă împreună cu grupul de copii „Ecou”, coordonat de prof. Cornel Pleșu, și cu alți câțiva poeți cantautori și interpreți locali.

Ideea a fost excelentă, încărcătura momentului, mare, astfel că mesajul concertului a ajuns la sufletul deținuților. Dorina Stoica a trăit alături de invitații săi momente de reală emoție și a dăruit din prea plinul inimii ei și semenilor privați de libertate.

Dorina STOICA

„Am răspuns cu entuziasm invitației din luna septembrie și celei recente deoarece îmi place să mă implic în activități de voluntariat socio-cultural și cred că prin astfel de demersuri culturale putem deschide perspective unor oameni ce s-au rătăcit prin întunericul patimilor. Ne-a bucurat prezența preotului Ioan Agarici de la Capela Penitenciarului, ce ne-a împărțit daruri confecționate special pentru noi, de un deținut ce a fost eliberat în urmă cu două zile!

Singură nu aș fi putut aduce atâta bucurie într-un loc unde bucuria adeseori lipsește, drept pentru care mulțumesc domnului Pleșu Corneliu Constantin, coordonatorul minunatului grup „Ecou”, domnului Vasile Ivan, artistelor amatoare voluntare Lăcrămiora Iolandina Ivan, Elena Varlam, Cornelia Munteanu și Antoneta Candrea, pentru frumoasele colinde, cele mai multe fiind compoziții proprii, pe care le-au prezentat.

Mulțumim lui Dumnezeu care ne poartă de grijă, oriunde am fi și oricum am fi, arătându-ne bunătatea Sa și calea spre o viață cât mai ferită de păcatele ucigătoare de suflete, și uneori privatoare de libertate.”, a transmis Dorina Stoica.

Gestul frumos al artiștilor și poeților bârlădeni a impresionat conducerea Penitenciarului, care și-ar dori să colaboreze în continuare cu oaspeții de la Bârlad.

„Dincolo de gratii, sărbătorile nu pot avea aceeași strălucire și bogăție ca în familie. Nu lipsesc doar bucuriile sau ceea ce, în mod normal, pregătim acasă. Lipsește îmbrățișarea celui drag, primul colind al copilului sau emoția primirii lui Moș Crăciun. Lipsește iertarea celorlalți și, mai mult, împăcarea cu sinele. Colindul rostit sau cântat a răsunat astăzi în penitenciarul Vaslui din glasurile copiilor din grupul „Ecou”, condus de domnul profesor Pleșu Cornel, și a celorlalți invitați ai poetei Dorina Stoica. Bunăvoința, acceptarea, iubirea semenilor sunt sentimente pe care le-au cunoscut din plin participanții la activitate. Zicala „Dar din dar se face rai” a devenit convingătoare pentru toți cei prezenți. Ne înclinăm în fața oamenilor de suflet care au înțeles că nu judecând și stigmatizând producem schimbări pozitive, ci întinzând o mână, deschizând o cale, exersând comportamente prosociale.”, a declarat Mihaela Podoleanu, directoarea Penitenciarului Vaslui.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE