Membrii grupului folk „Dacii liberi” au cucerit cetatea Mediașului

Cele mai citite

- Advertisement -

Talentul elevilor membri ai grupului folk „Dacii liberi”, cum se numește de anul acesta fostul grup Ecou, le-a adus din nou succes. Duminică seara, au fost premiați în cadrul Festivalului concurs de muzică folk „Mediaș – Cetate seculară”, ediția a XXXVIII-a. În cadrul acestui concurs, „Dacii liberi” au concurat la secțiunile Grupuri și Individual.

Tinerii folkiști bârlădeni au fost recompensați cu următoarele premii: grupul ,,Elaris” (Daria Neniță și Elena Secrieru) a primit premiul festivalului  „Asociația Mediaș Cetate Seculară”; grupul Frații Călin (Petru și Nicolae) – premiul festivalului „Asociația Mediaș Cetate Seculară; individual Luca Mastacan, premiul Sponsorului Festivalului.

„Concurența a fost foarte mare și noi am fost pentru prima dată în acest mare festival unde prin rezultatele obținute am fost o mare surpriză. Prestația grupului mare „Dacii liberi”, în recital, a fost unanim apreciată și din partea tuturor, tinerii noștri au primit numai cuvinte de apreciere. Cu siguranță, am făcut din nou o bună imagine orașului nostru și bârlădenilor, datorită acestor copii minunați, numele Bârladului fiind pe buzele tuturor! Ai o satisfacție extraordinară când vezi că marii cantautori prezenți la festival, Walter Ghicolescu, Emeric Imre, Mircea Baniciu, Dinu Olarașu, te încurajează și te apreciază, vorbind cu fiecare, dându-le sfaturi, apreciind calitatea interpretării, cântând cu tine, te simți minunat și încurajat în a continua spre marea performanță. Toți își pun speranța în tinerii noștri, care alături de ceilalți concurenți reprezintă de fapt viitorul în muzica folk. Toți ne-au întrebat pe când vom face și noi la Bârlad un asemenea festival, dacă tot avem acești copii minunați, care, iată, confirmă peste tot că au valoare. Este păcat ca Bârladul să nu se înscrie pe harta muzicii folk cu un mare festival. Mulțumim reprezentaților de la Hotelul Binderbubi, doamnei și domnului Călburean, care ne-au oferit posibilitatea de a beneficia gratuit de cazare și masă în niște condiții excepționale, fiind principalii noștri susținători pe perioada festivalului! Mulțumim domnului consilier Ivan Vasile pentru că, ca de fiecare dată, este alături de noi, făcând parte din echipă! Mulțumesc copiilor pentru întreg efortul pe care îl fac, nu este ușor să te pregătești și să participi la aceste minunate festivaluri, când unii dintre ei mai au un pic și vor susține examenul de capacitate și trebuie să țină pasul la nivelul cel mai înalt cu învățătura! Mulțumesc părinților pentru susținere și implicare, tuturor bârlădenilor care ne susțin! Mulțumesc domnului Achim Săliștean și doamnei Diana, care au avut grijă de noi ca de copiii lor! Felicităm organizatorii pentru tot ceea ce au oferit atât concurenților cât și spectatorilor, cu convingerea că la anul vom reveni!”, a transmis prof. Corneliu Pleșu, coordonatorul grupului folk „Dacii liberi”.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE