- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
miercuri, 11 februarie 2026
miercuri, 11 februarie 2026
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Liceenii și elevii din școlile profesionale din județul Vaslui, implicați într-un proiect național al Inspecției Muncii

Cele mai citite

- Advertisement -

Elevii de liceu și din școlile profesionale din Bârlad și din întreg județul Vaslui vor participa, în anul școlar 2025–2026, la campania națională „Securitatea și sănătatea în muncă se învață în școală și se aplică toată viața”, derulată de Inspecția Muncii. Inițiativa are ca scop formarea unei culturi a prevenirii în rândul tinerilor, încă din perioada școlară.

Campania se va desfășura în perioada ianuarie–iunie 2026 și vizează informarea elevilor înainte de intrarea pe piața muncii, cu privire la riscurile profesionale, precum și la drepturile și obligațiile lucrătorilor, noțiuni esențiale pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță.

Un moment important al campaniei îl reprezintă organizarea Concursului național „Știu și aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se învață în școală și se aplică toată viața”, la care vor putea participa elevi din liceele și școlile profesionale din Bârlad, Vaslui și celelalte localități ale județului. Concursul este organizat în colaborare cu specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, precum și cu instituții de învățământ de prestigiu din Iași.

Competiția va avea două etape:

  • etapa județeană, programată în luna aprilie 2026,
  • etapa națională, care se va desfășura în luna mai 2026, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași.

Grupul țintă este format din elevii din învățământul liceal și profesional, din toate filierele – teoretică, tehnologică și vocațională – precum și din cadrele didactice care îi îndrumă. Profesorii participanți vor primi diplome ce atestă implicarea în proiectul educațional.

„Este important ca tinerii din județul Vaslui să înțeleagă, încă de pe băncile școlii, ce înseamnă munca în condiții de siguranță și respectarea legislației în domeniu. Doar astfel pot deveni viitori angajați informați și responsabili”, a transmis Gheorghe Chirvase, inspector-șef al ITM Vaslui.

Prin această campanie, autoritățile își propun să crească nivelul de conștientizare în rândul elevilor din Bârlad și județul Vaslui, contribuind la reducerea riscurilor profesionale și la promovarea unui mediu de muncă sigur, pe termen lung.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE