Liceele din Bârlad și-au desemnat șefii de promoție. Iată cine sunt cei șapte fantastici!

Cele mai citite

- Advertisement -

Frumoșii ani de liceu se vor încheia mâine pentru sute de elevi din Bârlad. Între timp, s-au încheiat și mediile, iar șapte elevi de clasa a XII-a, de la cele cinci licee bârlădene, cinci fete și doi băieți, au fost declarați șefi ai promoției 2022.

Astfel, Simona Daniela Grigoriță este șefa de promoție a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad, reușind să fie prima printre elevii de clasa a XII-a, cu media 9,97 pentru cei patru ani de liceu. De fapt, este și cea mai mare medie la nivelul celor cinci licee bârlădene.

Simona este pasionată de literatură și a fost olimpică la limba latină, obținând mențiune la faza națională. Nu a ales să studieze mai departe filologia, ci dorește să urmeze Facultatea de Științe Politice la București.

Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” are în acest an doi șefi de promoție. Au reușit să obțină cea mai mare medie generală a celor patru ani de liceu – 9,94, Cosmina Maria Cucoș, din clasa a XII-a G, profil umanist, specializarea Științe sociale, și Cosmin Mircea Croitoru, din clasa a XII-a B, profil real, specializarea Matematică-informatică.

Cosmina a aplicat la două universități, în SUA și Olanda, fiind admisă la ambele și urmând să aleagă una dintre acestea, la specializarea Marketing și management. Cosmin va urma Facultatea de Automatică și calculatoare, la care a și fost admis în urma rezultatelor obținute trei ani la rând, la Olimpiada Națională de Fizică.

Și Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” are două șefe de promoție – Mălina Florina Rusu și Elena Alexandra Popescu, ambele terminând liceul la specializarea Învățători – educatoare, cu media generală 9,89. Mălina intenționează să urmeze Facultatea de Litere, iar Elena dorește, deocamdată, să angajeze în învățământ.

Liceul Tehnologic „Petru Rareș” are ca șefă a promoției 2022 pe Paula Florina Maradin, cu media generală 9,42. Paula a terminat clasa a XII-a la profilul Alimentație publică, domeniul Turism și alimentație, și dorește să urmeze Facultate de Alimentație și Turism din Brașov.

Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” are șef de promoție băiat. Vasile Bajora are cea mai mare medie generală din liceu, respectiv 9,40, și a absolvit clasa a XII-a la profilul Construcții și lucrări publice. Vrea să urmeze cursuri universitare în același domeniu, de aceea a optat pentru Facultatea de Construcții civile industriale și agricole.

Îi felicităm pe cei șapte șefi de promoție și le urăm succes la Bacalaureat tuturor liceenilor, precum și în cariera pe care care și-au ales-o!

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE