Actualizare:
Pompierii bârlădeni intervin în continuare pentru a stinge flăcările care afectează vegetația din jurul lacului Prodana, precum și din pădurea din apropiere. În sprijinul pompierilor militari intervin SVSU Bârlad și SPSU din cadrul SC „Rulmenți” SA Bârlad.
Până acum, pompierii au salvat cinci case și opt anexe gospodărești. Flăcările au distrus circa 5000 metri pătrați de livadă.
O mare problemă a ridicat limitarea flăcărilor care au cuprins un spațiu în care se aflau depozitate peste 60 de traverse din lemn, traverse tratate cu creozot.
În acest moment, incendiul este localizat, pompierii acționând pentru lichidarea numeroaselor focare. Până acum incendiul a afectat cel puțin douăzeci de hectare de teren acoperit cu vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș.
Știre inițială:
Mai multe echipaje și autospeciale ale ISU Vaslui acționează de câteva minute pentru stingerea unui incendiu produs în zona Prodana. Inițial, incendiul s-a manifestat vegetația și deșeurile din apropierea lacului, iar ulterior s-a extins pe miriște, cuprinzând aproximativ 5 ha.
„Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu patru autospeciale de stingere și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și stuful din jurul lacului Prodana.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violență la vegetația uscată, stuful și o parte din deșeurile aruncate în zonă. Incendiul s-a extins la mărăcinișul și pădurea din apropiere, pârjolul manifestându-se pe cel puțin patru hectare.
A fost ridicat nivelul capacității de luptă al subunității, în acest moment fiind chemați la serviciu toți pompierii militari aflați în turele libere.
Din fericire, până acum nu au fost înregistrate victime.”, a transmis Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.
Acțiunea este în derulare.