Actualizare:
Pacienta, cu arsuri pe 80% din suprafața corpului, a fost internată în secția ATI a spitalului Bârlădean. Prognosticul este rezervat, în condițiile în care niciun spital care tratează pacienți cu arsuri grave nu are locuri libere.
„În acestă seară, la ora 19,22, se prezintă o pacientă de 29 de ani, victima unui accident casnic, arsură prin flacăra (benzina), gr. II, 80% suprafață arsă, față, regiunea cervicală circular, torace anterior și posterior, membre superioare circular bilateral, coapse circular bilateral, perineu și gambe parcelar. Pacienta este în stare gravă, instabilă hemodinamic și respirator. Medicii chirurgi plasticieni după admisie, au prelucrat plăgile arse în Blocul Operator. În acest moment pacienta este internata in secția ATI, niciun spital care tratează mari arși neavând locuri libere.”, a precizat Ciprian Feraru, managerul Spitalului „Elena Beldiman”.
Știre inițială:
O tânără de 29 de ani, din localitatea Simila, a ajuns la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, cu arsuri de gradul II și III, pe o suprafață corporală de 60%. Tânăra și soțul său încercau să taie un lemn cu o drujbă, moment în care aceasta a luat foc, iar femeia a fost cuprinsă de flăcări.
A fost trimisă imediat o ambulanță SAJ B2 din substația Bârlad. Victima a fost găsită în stare foarte gravă. După acordarea primului ajutor a fost transportată în regim de urgență la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad. În acest moment se află la Compartimentul de Primiri Urgențe pentru stabilizare și se caută un spital pentru transfer, informează dr. Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui.