Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au stabilit că în nopțile de 8 și 9 octombrie doi tineri, de 16 și 18 ani, ar fi pătruns prin escaladare și efracție în incinta halei din Piața Sf. Ilie, unde se vând produse din carne și lactate, sustrăgând peste 100 kg de carne.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 4.000 de lei și a fost recuperat în proporție de 50%.
„La data de 11 octombrie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au luat față de tinerii cercetați măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, aceștia au fost prezentați Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus față de ambii măsura arestului preventiv, pe o perioadă 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tinerilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.”, a transmis Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Polițiștii bârlădeni de la Biroul de Investigații Criminale s-au mișcat foarte repede și au reușit să-i prindă pe cei doi hoți. Infractorii au putut să pătrundă în boxele de carne relativ ușor.
Deși sunt camere de luat vederi, hala nu este luminată, așa că fețele lor nu pot fi identificate pe înregistrările de pe camerele de supraveghere. Se pare că DAPPC nu-și poate permite să lase un bec aprins în hală, cu toate că încasează sume enorme din taxe, care se duc în cea mai mare parte la salariile celor de la birouri și nu la investiții.
Comercianții a căror marfă a fost furată sunt total nemulțumiți de felul în care conducerea pieței se ocupă de investițiile în hala de carne și lactate. Conducerea DAPPC le-a propus montarea unor sisteme de alarmă, însă pe cheltuiala lor, deoarece Piața nu are bani.
Comercianții nu vor să audă de așa ceva și spun că nu sunt dispuși să facă asemenea investiții, de vreme ce plătesc o chirie destul de mare pentru boxele în care comercializează carne.
Investițiile în hala de lactate din ultimii ani s-au rezumat doar la achiziționarea câtorva vitrine frigorifice, la somația DSVSA și în urma semnalelor trase de presa locală.









cu director ,bugetar de lux(pensie si salar) ,sef serviciu(pensie si salar)secretar(pensie si salar) ,administrator,casieri, jurist etc .serviciu pietelor nu reuseste sa asigure un comert civilizat,canalizarile sunt colmatate si infecte cu miros ce aduce a wc,gindaci in chioscuri si tarabe cu dezinsectii si dezinfectii facute ne corespunzator,aproape deloc …sanctiuni repetate din partea ITM-ului ,primarul nu vede nu aude ,nu ia nici o masure vice primarul la fel ,noroc de presa care prin articolele sale mai trezeste din amorteala din cind in cind pe cei care ar trebui zi de zi sa vegheze la buna desfasurare a activitatii din acest serviciu.
rele tratamente aduse angajatilor,abuz in serviciu ne respectarea fisei postului,folosirea angajatilor si masinile de servici in scop personal sunt citeva din neregulilile de care directorul pietelor Barlad face uz permanent,laudinduse si stiind ca nu are cei face nimeni ,primarul afirma ca nu se baga ,eu i-am dat mina libera,…..!
Este INADMISIBIL CEEA CE SE INTAMPLA, increngatura mafiotilor: tu imi bagi copii in sistem ca magistrati, iar eu ii dau mana libera barbatului tau, sa mulga cat vrea. Si asa suntem chit.
Un TERORIST, fost MILITZIAN, isi permite sa uzeze abuzul in serviciu, incalcand DEONTOLOGIA PROFESOONALA – CONDUITA ETICA cat si cea MORALA prin adulter, vrand sa iasa in evidenta.
UN BUHAI GRETZOS PLIN DE FRUSTARI INTERIOARE.
SALARIATII DAPPC TREBUIE SA FIE UNITI, doar asa vor invinge facand un front comun cu toti comerciantii din piatza.
PIATZA NU ESTE A BUHAIULUI!!!!
Este a urmasilor, urmasilor nostri!
BUHAIUL DOAR MULGE, TOTUL, prin orice mijloace.
EL CRESTE IAR VOI SARACITI!!!
Pe timpuri vedeai câte un comunitar prin piața, de când securistul pensionar Chelaru e mare comandant, asa cum îl dezmiardă lingăii, nu-i mai vezi pe strada, stau toti la birou sal pupe in dos,
Un director,care prin modul abuziv si fara respect fata de angajati ,nu mai reuseste sa optina respectul acestora decit prin iesiri ne controlate,batind cu pumnul in masa si injurind,sper ca copii lui sa aiba parte de acelas tratament,pentru el e prea tirziu…
Chelaru nu contenește a muta sacoșele cu șpagă din masinile de serviciu neinscripționate VS 10 LOP si VS 02 LOP în masina proprietate hoțomană .