Fii erou, de Dragobete. Donează sânge, salvează o viață!

Cele mai citite

- Advertisement -

Membrii filialei USR Bârlad s-au alăturat celor din întreaga filială județeană USR Vaslui și astăzi au dat startul campaniei „Fii erou, de Dragobete!”. De astăzi până pe 24 februarie, membrii USR vor merge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad, pentru a dona sânge.

Membrii USR Bârlad, alături de membrii întregii filialei județene USR Vaslui, îi invită la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină din Bârlad pe toți cei care vor să se alăture acestui demers umanitar.

„De mai bine de 5 ani, organizăm regulat evenimentele de donare de sânge. Prin puterea exemplului, am convins sute de oameni din județ să doneze sânge, atât la CTS Bârlad, cât și la colectele mobile organizate în alte localități din județ.

Însă din păcate, numărul donatorilor rămâne relativ scăzut. La nivel național, doar 2% din populația eligibilă ajunge să doneze. Dorința noastră este să convingem cât mai mulți cetățeni să doneze iar acest lucru să se transforme într-un obicei.

Donarea de sânge are mai multe beneficii de sănătate pentru cel care donează. Pe lângă acestea, donatorul va primi tichete de masă și o zi liberă de la locul de muncă. În municipiul Bârlad, încă din luna mai a anului trecut, fiecare donator primește o adeverință pentru ridicarea (se ridică de donator de la CUP Bârlad) unui abonament gratuit pentru transportul în comun. Este o măsură pe care municipalitatea a luat-o pentru a încuraja donarea de sânge.”, a declarat Ana-Maria Vintilă, viceprimar al municipiului Bârlad.

Dacă sunteți deja deciși să donați sânge pentru a salva o viață, sunteți așteptați la CTS Bârlad. Pentru a fi pe deplin informați, vă invităm să citiți aici http://www.ctsbucuresti.ro/conditii_admisibilitate.html condițiile de eligibilitate, pentru ca procesul să se desfășoare în deplină siguranță.

dr. Ovidiu Ciobotaru
- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE