Comunicat de presă
Lansare de raport pentru deputatul Mihai Botez, președintele USR Vaslui.
„Vin din nou în fața vasluienilor cu un raport asupra activității de parlamentar, desfășurate în prima jumătate a anului. Am spus mereu că, dacă dorești să promovezi transparența în actul public, atunci trebuie să începi chiar cu tine. Am făcut acest lucru prin intermediul agendei săptămânale, a unei comunicări continue și prin prezentarea acestor rapoarte unde prezint, într-un format sintetic, toate activitățile pe care le-am desfășurat pe parcursul unei sesiuni parlamentare”, declară deputatul Mihai Botez.
La nivel județean, Mihai Botez s-a remarcat ca fiind cel mai transparent parlamentar. Încă din mandatul anterior acesta este singurul care și-a prezentat constant aceste rapoarte de activitate.
„Anul 2024 este un an super-electoral. Am avut deja două alegeri care s-au desfășurat în iunie. În noiembrie-decembrie, vom avea și alegerile parlamentare și prezidențiale. Deși activitățile obișnuite au ocupat un loc secund în activitatea parlamentară, am reușit în continuare să fiu prezent în județ, în municipii, orașe și în multe dintre comunele județului, ocupându-mă de probleme precum cea a transportului intrajudețean.
Vasluienii nu trebuie să aștepte altceva decât transparență de la reprezentanții pe care i-au trimis în Parlament, iar votul lor trebuie să se ducă către politicienii care au demonstrat că pot fi transparenți.” a completat președintele USR Vaslui.
Raportul poate fi citit pe site-ul www.mihaibotez.ro. Eventualele sugestii pot fi trimise prin intermediul rețelelor și canalelor sociale puse la dispoziție de deputatul Mihai Botez chiar în cadrul raportului.








