Luna mai este declarată, prin lege, luna economiei sociale în România, dar sectorul are încă puţine motive să sărbătorească dincolo de rezultatele majore pe care organizaţiile care îl formează – cele 170.000 de asociaţii şi fundaţii, multe furnizoare de servicii sociale sau de ocupare, 2.500 de case de ajutor reciproc, 2.500 de întreprinderi sociale şi/sau întreprinderi sociale de inserţie, 3.755 de cooperative dintre care îşi recunosc misiunea socială doar cele agricole – au constatat participanţii la reuniunea dedicată sectorului care a avut loc, marţi, 30 mai, la Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, la inițiativa deputatului Adrian Solomon (PSD), președintele Comisiei.
Sectorul economiei sociale, încă slab dezvoltat în ţara noastră, este un angajator important cu 151.729 de angajaţi şi are un potenţial major de a contribui la rezolvarea problemelor socio-economice cu care o mare parte a populaţiei s-ar confrunta dacă ar fi inclus efectiv în strategiile naţionale, implicat şi sprijinit adecvat la nivel local.
Prin aderarea la principiile economiei sociale, aceste iniţiative răspund la probleme sociale şi economice complexe cum sunt sărăcia, excluziunea de pe piaţa muncii şi dependenţa de prestaţii sociale a populaţiei inactive estimată la noi la 227,5 mii persoane (dintre care asistaţi constant prin venitul minim garantat 120.000), excluziunea financiară şi supraîndatorarea, lipsa de servicii suport pentru vârstnici, constrângeri în piaţă ale micilor producători agricoli şi multe altele.
Ancuţa Vameşu, preşedinte RISE România, susţine că „În ultimii 2 ani toate instituţiile internaţionale importante, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică OCDE la care România este stat candidat, Organizaţia Internaţională a Muncii şi Organizaţia Naţiunilor Unite au recunoscut prin rezoluţii şi recomandări către statele membre rolul economiei sociale în dezvoltarea durabilă. Este timpul ca şi România să recunoască acestui sector munca şi rezultatele din teren şi să îi acorde sprijinul necesar pentru ca România să nu mai fie prima în topurile sărăciei şi excluziunii sociale”.
Ca să atragă atenţia asupra problemelor existente şi pentru a defini perspectivele viitoare având în vedere nevoile de creştere ale sectorului, dar şi pentru a celebra eforturile organizaţiilor de economie socială până în prezent, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, Reţeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserţie prin Activitatea Economică (RISE România) şi Asociaţia Ateliere Fără Frontiere (AFF) au organizat în data de 30 mai, la Palatul Parlamentului, dezbaterea cu tema „Viitorul economiei sociale în România”.
Preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, care a iniţiat discuţia, declară că, „încă din anul 2015 avem Legea economiei sociale prin care se reglementează cadrul conceptual aplicabil întreprinderilor sociale ca instrument principal ce desfăşoară activităţi şi prestează servicii menite să asigure integrarea grupurilor vulnerabile în câmpul muncii.
Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă şi reducerea numărului de persoane vulnerabile sunt doar două dintre aspectele importante pe care economia socială le poate rezolva şi care pot contribui semnificativ la dezvoltarea ţării noastre. Măsurile active de ocupare trebuie să ajute aceste persoane să se integreze pe piaţa muncii, iar de subvenţiile pe loc de muncă trebuie să beneficieze cu precădere lucrătorii cu adevărat dezavantajaţi, excluşi, în prezent, de pe piaţa muncii”.
Întâlnirea a fost dedicată celebrării rezultatelor şi rezilienţei sectorului economiei sociale în România şi identificării unor soluţii concrete de politici publice care să valorifice potenţialul acesteia în combaterea sărăciei şi inserţia socio-profesională a grupurilor vulnerabile, inclusiv în industriile verzi şi în economia circulară.
Bunele practici din sector prezentate de membri ai reţelei RISE România şi de reprezentanţi ai cooperativelor agricole, caselor de ajutor reciproc, furnizori de servicii sociale, au demonstrat eficienţa sectorului, în ciuda provocărilor cu care acestea se confruntă, printre care lipsa adecvată şi coerentă de finanţare care duce la competitivitatea scăzută şi lipsa unui sprijin administrativ adecvat.
La discuţii au participat membri ai Camerei Deputaţilor şi reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi ai altor instituţii de resort, precum Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Ne-am bucurat şi de prezenţa online a reţelei europene de întreprinderi sociale prin activitate economică (ENSIE).
Acest prim dialog între autorităţile publice centrale, agenţiile responsabile de dezvoltarea economiei sociale şi de crearea unui ecosistem favorabil acesteia şi actorii reprezentativi din sector reprezintă o încurajare pentru achiziţiile cu clauze sociale – de inserţie, inclusiv rezervarea de contracte pentru întreprinderi sociale de inserţie, includerea întreprinderilor din economia socială, indiferent de forma lor juridică, în programele de sprijin dedicate IMM, programe de finanţare cu fonduri europene axate şi pe dezvoltare, nu doar pe înfiinţare de întreprinderi de economie socială, ci mai ales pe dezvoltarea şi scalarea celor existente cu impact social dovedit, concentrarea măsurilor de ajutor de stat pentru ocupare către categoriile de lucrători cu adevărat vulnerabili şi către activităţi de suport dedicate proceselor de integrare.
La eveniment au participat, în format online, şi reprezentanţi ai agenţiilor judeţene de ocupare a forţelor de muncă, cât şi ai altor întreprinderi sociale de inserţie şi asociaţii din România.
Ca o concluzie, trebuie spus că întreprinderile sociale de inserţie au nevoie de sprijin pentru a pregăti persoanele excluse şi marginalizate să intre cu succes pe piaţa muncii. Obţinerea unui loc de muncă este calea cea mai bună de a le asigura ieşirea din sărăcie, independenţă, siguranţă materială şi integrare socială.
