- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
sâmbătă, 18 mai 2024
sâmbătă, 18 mai 2024
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cum a fost marcată ziua domnitorul Cuza în orașul în care s-a născut

Cele mai citite

- Advertisement -

Bârlădenii l-au sărbătorit, ieri, pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii, născut acum 203 ani la Bârlad. Din păcate, prea puțini bârlădeni au fost prezenți la ceremonialul militar și religios, desfășurat la bustul domnitorului, din fața Cercului Militar.

Activitatea organizată de Primăria Bârlad se pare că nu a fost suficient  mediatizată, de vreme ce doar câteva zeci de persoane au fost prezente, în afară de reprezentanții partidelor politice, oficialităților locale și școlilor.

După intonarea imnului de stat și slujba de pomenire, au fost rostite alocuțiuni. Profesoara Oltea Rășcanu Gramaticu a vorbit despre personalitatea remarcabilă a domnitorului Cuza și rolul său în formarea statului român modern.

A luat apoi cuvântul primarul Dumitru Boroș, care de aceasta dată a adus în discuție felul în care posteritatea onorează memoria lui Cuza la Bârlad. Discursul său ar fi fost destul de rezonabil, dacă nu ar fi inclus elemente electorale și dacă nu ar fi învinuit presa locală  care ar fi susținut teoriile potrivit cărora Cuza nu ar fi un fiu al Bârladului (lucru absolut neadevărat).

Adevărul este că presa locală a consemnat că nu există dovezi clare că imobilul care se vrea a fi reabilitat ar fi cel în care s-a născut Cuza și că datele existente poziționează casa în Munteni, nu în Podeni.

În intervenția sa, primarul nu a pierdut ocazia de a mulțumi parlamentarilor Tudor Polak și Iulian Bîca pentru că au reușit să obțină la sfârșitul anului trecut o sumă importantă pentru reabilitarea imobilului numit „Casa Cuza”.

După cele două alocuțiuni au fost depuse flori și aranjamente florale la bustul domnitorului sărbătorit.

Este pentru prima oară când Primăria înțelege (la sfatul reprezentanților Garnizoanei) că la astfel de evenimente coroanele nu sunt potrivite. Au fost depuse flori din partea Primăriei, Consiliului Local,  a PSD Bârlad, a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, dar și din partea elevilor și profesorilor de la Școala Gimnazială „Iorgu Radu”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Liceul tehnologic „Petru Rareș”.

Manifestarea dedicată nașterii lui Alexandru Ioan Cuza s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, în aplauzele celor prezenți. Alături de reprezentanții Primăriei, s-au aflat reprezentanți ai Jandarmeriei,  ai Poliției Municipale, ai Garnizoanei Bârlad, precum și subprefectul Dorin Apostu.

După ceremonialul militar și religios, publicul a fost invitat în holul Cercului Militar, la o expoziție de numismatică, cu tematică legată de Cuza și Unire. Exponatele provin din colecțiile membrilor Societății de Numismatică Secția Bârlad.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

4 COMENTARII

  1. Din ce în ce tot mai putini oameni sau saturat sa mai vadă proști, mai bine se duc la Mall.
    Dacă făceați zilele Cuza în parcarea de la Mall aveați șanse sa aveți zece spectatori.

  2. Din respect pentru domnitorul Unirii si istoria neamului romanesc,trebuie sa vorbim numai de bine,sa multumim persoanelor care au fost prezente la sarbatoare. Unde este spiritul patriotic,cei care nu sunt prezenti si fac comentarii daca au idei mai bune cum sa sarbatorim eroii neamului,sa mearga la primarie cu propuneri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE