Culoare, zâmbete și voie bună, ieri, în parcul Complexului de Servicii Comunitare „Neculai Roșca Codreanu” din Bârlad. Într-un cadru de sărbătoare, amenajat și decorat cu baloane și flori, copiii de la toate centrele din cadrul Complexului au petrecut câteva ore speciale, într-o activitate organizată cu ocazia apropiatei Zile a Copilului.
Astfel, copiii beneficiari ai Centrului de Zi au susținut un program artistic cu cântece, poezii și dans și au fost antrenați în diferite jocuri asociate cu mișcare: joc de atenție și memorie vizual-auditivă, jocuri cu mingea, jocuri cu baloane. De asemenea, au desenat cu cretă pe asfalt și au pictat în aer liber.








În partea a doua a activității dedicate Zilei Internaționale a Copilului, copiii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Neculai Roșca Codreanu” au urmărit, chiar în părculețul din fața instituției, piesa „Morcoveață”, adaptare după Jules Renard, prezentată de către actori de la RamArt Studio.

Copiii au fost impresionați de acest spectacol cu actori și marionete și au aplaudat cu bucurie, mai ales că nu de multe ori au avut ocazia de a merge la spectacole de teatru pentru copii.

„Loc frumos, cu oameni și mai frumoși. Asta e formula magică pentru a sărbători copilăria, care ne dovedește că prin frumosul și simplitatea ei, chiar este cel mai frumos dar al vieții. Cu multă culoare și veselie ne-am bucurat împreună de multe momente artistice (teatru, muzică și dans), pregătite de copii împreună cu o echipă de oameni minunați alături de care lucrez.”, a transmis Costel Zară, șeful Complexului de Servicii Comunitare „Neculai Roșca Codreanu” din Bârlad.








