Copiii de la Centrul de Zi din cadrul CSC „Neculai Roșca Codreanu” au participat la un atelier de creație cu tematică pascală, la Centrul „Mihai Eminescu”

Cele mai citite

- Advertisement -

Copiii beneficiari ai Centrului de Zi pentru Consiliere și Sprijin pentru Părinții și Copii, din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Neculai Roșca Codreanu” (CSC NRC) Bârlad, au participat, vineri 7 aprilie, la un atelier de creație organizat la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, instituție cu care CSC NRC a încheiat un parteneriat cultural.

Copiii, coordonați de instructorii de educație Aura Banu și Lenuța Codreanu, au desenat simboluri de Paște laice și religioase (ouă, iepurași, crucea), au decorat ouă și au confecționat aranjamente specifice Sărbătorilor Pascale.

„Paștele este una dintre cele mai încărcate sărbători creștine, iar obiceiurile ce însoțesc această perioadă trebuie împărtășite și păstrate vii, în sufletul copiilor noștri. În virtutea parteneriatului cultural, pe care l-am dezvoltat de-a lungul timpului cu Centrul „Mihai Eminescu”, copiii de la Centrul de Zi, alături de personalul de specialitate, au avut bucuria de a fi parte activă a unui Atelier creativ, care le-a oferit oportunitatea de a se familiariza și a valorifica tradițiile şi datinile populare specifice perioadei. Activitatea și-a atins obiectivul, acela de creștere a interesului copiilor pentru cunoașterea, păstrarea și perpetuarea obiceiurilor poporului nostru.”, a declarat Costel Zară, șeful Complexului de Servicii Comunitare „Neculai Roșca Codreanu” din Bârlad.

A fost o activitate educativă dar și recreativă, copiii petrecând un timp de calitate, în care au cunoscut mai bine semnificațiile sărbătorii Învierii lui Iisus Hristos.

În această perioadă, la Centrul „Mihai Eminescu”, elevii, profesorii, dar și ceilalți doritori pot viziona expoziția „Lumina credinței prin cunoaștere”, o expoziție de documente dedicate Sărbătorilor Pascale.  

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE