Când va deveni funcțional Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice aflat în subordinea Primăriei Bârlad

Cele mai citite

- Advertisement -

Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice își va deschide porțile la o dată necunoscută deocamdată. Construit cu fonduri europene, pe ruinele fostului Punct Termic din Strada N. N. Tonitza, Centrul va fi de un real folos vârstnicilor vulnerabili, spun reprezentanții Primăriei Bârlad. Aceștia nu au precizat însă în ce lună se va întâmpla acest lucru, sau dacă deschiderea va avea loc până la sfârșitul anului.

Primarul Dumitru Boroș a transmis într-o conferință de presă, laconic, ca de obicei, că centrul, inaugurat cu fast acum câteva luni, se va deschide după ce va primi autorizație de funcționare, pentru care se fac acum demersurile.

Containerele de gunoi au fost mutate din fața Centrului, unde au stat câteva luni, așa că ar fi timpul ca și porțiunea de stradă pe care se află centrul să se asfalteze, pentru că oamenii se cam împiedică în gropi, iar când plouă prind apă la încălțări.

În acest interval, Primăria va trebui să organizeze din nou concurs pentru ocuparea posturilor, printre care și cel de coordonator. Ciudat este că nimeni nu a fost interesat să ocupe acest post la stat.

Vom afla în cele din urmă pentru cine este pregătit postul și mai apoi cât de eficient va fi acest centru de zi, unde bătrânii vor putea socializa, beneficia de servicii medicale minime, precum și de consiliere juridică.

Mult mai important ar fi fost să se construiască un cămin pentru persoane vârstnice, pe care bârlădenii îl așteaptă de 20 de ani, de când a început ridicarea așa-zisului cămin din cartierul Munteni, strada Tinereții.

Administrația Boroș nu a reușit în aproape două mandate și jumătate să se ocupe de acel proiect, dar are acum un altul. Vrea să construiască un cămin de bătrâni în zona Cărămidărie, în valoare de 32 milioane lei.

În aceeași conferință de presă, primarul a dat lămuriri laconice în legătură cu acest obiectiv: „Se lucrează la documentație pentru obținerea avizelor.”

 

- Advertisement -spot_img

Alte articole

1 COMENTARIU

  1. Va fi funcțional când primarul va termina mandatul ‘el va fi primul si ultimul , la poarta usiernic cond.Chelarul Vasile ‘ Iosipescu la bucătărie ‘ Bica infirmieră si poate ocupa postul de asistenta , sa ne trăiți multi ani in paradis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE