Brâul Maicii Domnului va fi adus marți, 9 iulie, la ora 9.00, la Biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sf. Ierarh Grigorie Palama, din Bârlad, unde va rămâne timp de două zile. Racla cu Brâul Maicii Domnului va fi adusă în județul Vaslui, din Grecia, de la Mânăstirea Kato Xenia, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Brâul Maicii Domnului va poposi în județ în cadrul Zilelor Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ocrotitoarea Catedralei Episcopale din Huși, pomenită în fiecare an pe 7 iulie.
Odată cu Brâul Maicii Domnului vor fi aduse în pelerinaj și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ambele rămânând spre închinare în baldachinul din curtea Catedralei Episcopale până în după-amiaza zilei de 7 iulie.
Iată care este programul Zilelor Sfintei Chiriachi:
Vineri, 05.07.2024
16:00 – Întâmpinarea raclei cu Brâul Maicii Domnului, la Catedrala Episcopală din Huși
Sfintele moaşte ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi și Brâul Maicii Domnului vor rămâne, spre închinare, în baldachinul din curtea Catedralei Episcopale, până în după-amiaza zilei de duminică;
22:00 – 03:00 – Priveghere de toată noaptea, în cinstea Maicii Domnului;
Sâmbătă, 06.07.2024
17:00 – 18:45 – Vecernia Mare cu Litie (curtea Catedralei Episcopale din Huși)
18:45 – 20:00 – Procesiune în orașul Huși, cu Sfintele moaşte ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi și cu Brâul Maicii Domnului;
Duminică, 07.07.2024
În dimineața acestei zile, vor fi așezate, spre închinare, și Sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna;
07:00 – 09:00 – Utrenia
09:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie arhierească (Curtea Catedralei Episcopale din Huși)
Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.
Sfânta Liturghie va putea fi urmărită live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro.
17:00 – Racla cu Brâul Maicii Domnului va fi dusă, în pelerinaj, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Vaslui
17:45 – Întâmpinarea raclei cu Brâul Maicii Domnului la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Vaslui
Luni, 08.07.2024
Brâul Maicii Domnului va rămâne, spre închinare, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Vaslui;
Marți, 09.07.2024
09:00 – Racla cu Brâul Maicii Domnului va fi dusă, în pelerinaj, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Grigorie Palama” din Bârlad;
Miercuri, 10.07.2024
Brâul Maicii Domnului – va rămâne, până la finalul zilei, spre închinare, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Grigorie Palama” din Bârlad.
Catedrala, bah ?