Veste bună pentru bârlădenii care vor dori să-și sterilizeze gratuit câinii. DSVSA sprijină campania de sterilizare

Cele mai citite

- Advertisement -

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui vine în sprijinul campaniei de sterilizare a câinilor cu stăpân din Bârlad. În urma unor discuții dintre conducerea DSVSA și reprezentantele a două ONG-uri din Bârlad care se ocupă de protecția animalelor, s-a stabilit ca, deocamdată, sterilizările să se facă într-o ambulanță autorizată sanitar-veterinar.

Dr. Mihai PONEA – Director executiv DSVSA Vaslui

„Sterilizarea este metoda cea mai eficientă de stopare a înmulțirii necontrolate a câinilor și de rezolvare a problemei câinilor fără stăpân. De aceea, DSVSA sprijină cele două ONG-uri de protecție a animalelor, Asociația „Ultima speranță la viață” și Asociația „Seelen fur Seelchen”, care se ocupă gratuit de sterilizări. Acestea vor fi efectuate deocamdată într-o ambulanță autorizată sanitar-veterinar, urmând ca pe viitor, intervențiile să fie făcute într-un spațiu amenajat, autorizat de DSVSA, spațiu care va trebui pus la dispoziție de Primărie. Primăria este cea care va solicita autorizarea sanitar-veterinară a spațiului respectiv.”, ne-a declarat dr. Mihai Ponea, directorul executiv al DSVSA Vaslui.

Cele două ONG-uri din Bârlad au solicitat Primăriei, cu mai mult timp în urmă un spațiu care să fie pus la dispoziția lor pentru sterilizări gratuite, dar nici până la această oră nu a fost identificată, se pare, o locație care ar putea avea această destinație.

Până când Primăria va găsi un spațiu în care să se sterilizeze câinii cu stăpân, operațiile vor fi făcute în ambulanța autorizată sanitar-veterinar. Cele două asociații dispun de fonduri pentru a efectua sterilizări cel puțin de două ori pe lună, adică 200 de animale, atât câini cât și pisici.

Programul după care vor fi efectuate sterilizările, pe zile și ore, va fi făcut public din timp, pentru ca toți bârlădenii interesați să-și poată steriliza gratuit animalele.

După cum stabilește OUG 155/2001, sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, aparținând rasei comune și a metișilor acestora, este obligatorie. În plus, deținătorii câinilor de rasă comună sau metișilor au obligația de a steriliza puii acestora astfel: femelele la vârsta de patru – șase luni; masculii la vârsta de șase – opt luni.

Potrivit HG 1.059/2013, un câine de rasă comună este orice câine care nu poate fi asimilat unei rase omologate, în timp ce un metis este câinele provenit din încrucișarea a două exemplare din rase diferite. Apoi, sterilizarea este definită ca fiind operațiunea “prin care se realizează suprimarea funcției reproducătoare a câinilor”.

Pe lângă cea pe cale chirurgicală, făcută de un medic veterinar, sterilizarea câinilor poate fi făcută, tot de un specialist, și chimic, cu produse omologate în Uniunea Europeană.

Cei ce nu respectă obligația de a steriliza câinii ce nu pot fi încadrați într-o rasă omologată riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

4 COMENTARII

    • Așa cum scrie și în articol, programul după care vor fi efectuate sterilizările, pe zile și ore, va fi făcut public din timp, pentru ca toți bârlădenii interesați să-și poată steriliza gratuit animalele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE