Profesorul Ionel Pasat, director al Liceului Tehnologic „Petru Rareș” din Bârlad, și-a dat demisia. Cererea a fost înaintată către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) pe 8 iulie și după 20 de zile de preaviz a fost aprobată. Practic, de marți, 29 iulie, Ionel Pasat a fost eliberat din funcția de conducere și va rămâne în liceu ca profesor la catedra de matematică.
Funcția de director al Liceului Tehnologic „Petru Rareș” a fost preluată cu delegație de către directorul adjunct, care la 1 septembrie va fi numit pe post până în primăvara anului viitor, când va fi organizat concurs.
Profesorul Ionel Pasat a invocat în cererea de demisie motive personale. Faptul că demisia a fost depusă la ISJ pe 8 iulie, la o zi după aprobarea de către Guvern a primului pachet de măsuri de austeritate, dă naștere la speculații în privința motivelor reale al demisiei.
Acestea pot fi legate de nemulțumirea privind creșterea normei obligatorii la catedră pentru directori, cât și de îngrădirea dreptului la muncă odată cu interzicerea efectuării orelor suplimentare.
Începând cu noul an școlar, norma didactică de predare pentru directori va fi majorată de la patru sau șase ore, până la zece ore pe săptămână, fără posibilitatea de a face ore suplimentare, exceptând cazul în care acestea au loc în școlile aflate în zone izolate.
În cazul directorului Pasat, creșterea normei de la șase la zece ore pe săptămână, în condițiile în care funcția implică o activitate administrativă solicitantă, este un motiv plauzibil de nemulțumire la care, de asemenea, se adaugă și interzicerea efectuării orelor suplimentare.
Se pare că nu neapărat factorul financiar deranjează, ci aspectul moral care derivă din aceste măsuri de austeritate.
„De pe 29 iulie, nu mai sunt director, ci doar profesor de matematică la Liceul Tehnologic „Petru Rareș”. Mă voi ocupa de elevii mei de la clasă, matematica fiind un obiect greu, mai ales că este probă la bacalaureat. Prefer să mă ocup mai mult de elevi și să acord mai mult timp familiei mele. Am promis că îl voi ajuta pe cât posibil pe colegul meu, care a cum este director cu delegație.”, a declarat Ionel Pasat, pentru Puls24.
Acesta a candidat în 2016 la funcția de director adjunct, pe care a și câștigat-o cu a doua medie pe județ, iar în 2022 a concurat pentru funcția de director plin, câștigând-o cu notă mare. Este consilier local din partea PNL, partid în care s-a înscris în urmă cu 20 de ani și căruia i-a rămas fidel.
Încetul cu încetul, funcția de director începe să nu mai fie atractivă, iar pentru câteva sute de lei în plus și un consum de energie și timp considerabil, funcția devine nemotivantă.
Demisia directorului Ionel Pasat, spun anumite voci, este începutul unui șir de demisii, atât în rândul directorilor, dar și în rândul inspectorilor. Aceștia din urmă fiind obligați de la 1 septembrie să aibă o normă didactică majorată de la două sau patru ore, la zece ore.









Si? Omul s-a retras cà a simțit abia acum cà e mai bun la predare și “matematica e grea”….haida de!
Spune, nene, sincer! Unde mai băgai și meditațiile în toate responsabilitățile acestea? Aici e buba!
Ce nerușinare din partea acestui director!!!
Dacă funcția de director este așa de solicitantă, de ce te deranjează că nu mai ai voie la ore suplimentare?!
Altfel spus, ce nu ți convine că ți a pus 10 ore de predare la catedră, din moment ce tu aveai mai multe ore suplimentare de predare?!
Dacă pentru orele suplimentare funcția de director nu este solicitantă, de ce pentru 10 ore de predare care ți intră în normă, funcția de director devine solicitantă?
Acest director este lipsit de o minimă educație morală, o căpușă învățată să pape, fără muncă, bani mulți de la buget; un pesedisto-hAurist fara bun simți!
Nu mai funcționează schems: postul rezervat ls plata cu ora, salariul de director, obligație de predare redusă, acum norma întreagă, oplata cu ora pe posturi vacante incomplete neocupabile, tot iese ceva în plus. Va fi numit altul, tot politic, care jinduia la schemă, chuar asa putin productivă. Vor găsi ei ceva, că inventivitstea românului este fără margini.
Culmea culmilor! Nu mai poate omul să-și dea nici demisia!!! Nu suntem normali la cap!