Rezultate excepționale, la Olimpiada Națională de Geografie, obținute de Cosmin Dulgheru, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad. Codrenistul a obținut medalia Ministerului Educației și a trecut de proba de baraj, calificându-se în lotul național pentru Olimpiada Europeană EGeO 2023.
Cosmin Dulgheru este singurul elev din județ care s-a calificat în lotul național pentru Olimpiada Europeană de Geografie. Elevul studiază geografia la clasă cu profesoara Cristina Oprea.
Anul acesta, elevii Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” au obținut, ca de obicei, rezultate foarte bune la olimpiadele naționale. Iată palmaresul olimpicilor de la Colegiul „Codreanu”:
– Rîmboi Eusebiu, clasa a XII-a B, medalie de bronz la Olimpiada Națională de Informatică, profesor Grădinaru Ion;
– Cârnu Emilian, clasa a VII-a, medalie de bronz la Olimpiada Națională de Fizică, profesori Angheluță Ecaterina, Angheluță Cătălin;
– Cârnu Emilian, clasa a VII-a, medalie de argint la Olimpiada Națională de Matematică, profesor Micu Elena; – Câmpeanu Ruxandra, clasa a VIII-a, premiul III la Olimpiada Națională de Geografie, profesor Oprea Cristina;
– Dulgheru Cosmin, clasa a VIII-a, mențiune M.E. la Olimpiada Națională de Geografie, profesor Oprea Cristina;
– Șușnea Gabriel, clasa a VIII-a, mențiune M.E. la Olimpiada Națională de Geografie, profesor Oprea Cristina;
– Budeș Bianca, clasa a VIII-a, premiu special SGR (Societatea de Geografie din România) la Olimpiada Națională de Geografie, profesor Oprea Cristina;
– Cartas Maria, clasa a X- a F, premiu special SGR la Olimpiada Națională de Geografie, profesor Silvestru Veronica;
– Șolcă Andrei, clasa a XI – a D, Premiu special SGR la Olimpiada Națională de Geografie, profesor Silvestru Veronica; – Pintilii Andrei, clasa a XII-a B, premiu special SGR la Olimpiada Națională de Geografie, profesor Silvestru Veronica.
Râpă Maria Alexia, elevă în clasa a X-a a obținut mențiune la Olimpiada Națională de Limbă Neogreacă, profesorul îndrumător fiind Siriopol Afrodita. Felicitări tuturor!








