Un grav accident feroviar s-a petrecut în urmă cu puțin timp în municipiul Bârlad, unde un bărbat în vârstă de 60 de ani, domiciliat în cartierul Podeni, în apropierea căii ferate, a fost lovit de un tren în circumstanțe încă neelucidate, conform informațiilor transmise de dr. Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui.
La fața locului a fost trimisă de urgență o ambulanță de tip SAJ C2, însoțită de un medic. Din păcate, echipajul medical a găsit victima fără semne vitale și cu leziuni traumatice severe, incompatibile cu viața. Medicul de pe ambulanță nu a putut decât să constate decesul bărbatului.
Se pare că acesta s-ar fi aruncat intenționat în fața trenului, conform declarațiilor unor vecini care l-au cunoscut. Bărbatul ar fi ieșit de pe poartă, cu gândul de a-și încheia socotelile cu viața, pe fondul unei depresii.
Omul lucrase la forjă și era pensionar, dar suferea din cauza problemelor de sănătate ale fiului său și în urma decesului fiicei sale în urmă cu câțiva ani.
Cazul a fost preluat de Poliție, care a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.









