O zi de neuitat pentru o familie defavorizată din satul Buda, comuna Bogdănești. Cu o zi înainte de 1 Iunie, Nicu Vasluianu și fiicele lui, Marina (14 ani) și Cosmina (15 ani), s-au trezit la poartă cu musafiri neanunțați. Nu știau cine sunt și cu ce ocazie le aduc daruri. Cele două fete sunt premiante, în ciuda situației materiale precare a familiei.
Faptul că au rezultate foarte bune la învățătură l-a impresionat pe unul din consăteni, care a contactat Puls24.ro în ideea de a face cunoscut cazul acestor copile.
Povestea celor două fete premiante, care au fost părăsite de mamă, a ajuns la urechile fotografului bârlădean Cristian Apostol. Acesta a mers ieri la Buda și le-a făcut o frumoasă surpriză fetelor lui Nicu Vasluianu, care nu au mai avut parte niciodată de un 1 Iunie atât de special.
Cristian Apostol le-a oferit din inimă pachete cu rechizite, papetărie, dulciuri, alimente de bază, produse de igienă și cosmetice și obiecte de îmbrăcăminte.




Marina și Cosmina sunt adolescente cu suflet de copil. Sunt destul de retrase și sensibile, pentru că nu au avut deloc o copilărie fericită. Mama le-a părăsit pe când aveau 4 și 5 ani și de atunci nu a mai venit să le vadă niciodată, deși locuiește în județ. Le-a lăsat în grija tatălui, care le iubește ca pe ochii din cap, le gătește, se interesează de situația lor școlară și încearcă să le ofere cât poate el mai mult.
Din păcate, nu poate să facă prea mult, pentru că venitul lunar al familiei este mai mic decât un salariu minim pe economie. Trăiesc din alocațiile și bursele fetelor, pentru că tatăl nu găsește de muncă nici măcar cu ziua în sat sau comună. Locuiesc într-o casă bătrânească, modestă, dar cu o curte generoasă, în care tatăl crește câteva păsări și capre și unde și-a amenajat o grădină de zarzavat.






Atât cât îi stă în putință, Nicu Vasluianu încearcă să le creeze celor două fete condițiile pentru a învăța și a-și face un rost în viață. Asistenta medicală comunitară din Bogdănești este impresionată de felul în care acest tată are grijă de fetele sale.
„Este surprinzător să vezi cum un tată întreabă periodic asistentul medical comunitar despre data la care fetele lui ar putea fi vaccinate împotriva HPV. Nu sunt multe mame care se interesează de acest vaccin pentru fetele lor, cu atât mai puțin tați. I-am explicat că este nevoie de zece persoane care să solicite vaccinarea, pentru a putea fi deschis un flacon cu vaccin. Deocamdată, în comună nu sunt atâtea solicitări. Vom încerca să luăm legătura cu alte cabinete din Bârlad și până la urmă vom reuși să vaccinăm fetițele. Tatăl acesta nu vrea decât să-și vadă fetele sănătoase și să învețe carte. Chiar dacă a fost singur, le-a educat foarte bine, iar fetele îl ascultă. Multe fete de vârsta lor au alte preocupări, abandonează școala sau rămân însărcinate. Cosmina și Marina sunt copii foarte buni, care au preocupări normale pentru vârsta lor.”, a declarat Camelia Baran, asistent medical comunitar.
Marina, fata mai mică, a terminat clasa a VII-a cu media generală 8. Cosmina a terminat clasa a VIII-a cu media 9 și are șanse mari ca, din toamnă, să devină elevă a Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad. A trecut deja probele eliminatorii și totul depinde acum de nota pe care o va obține la Evaluarea Națională.
Săptămâna viitoare, Cosmina are banchetul de sfârșit de clasa a VIII-a. Nu avea nicio rochie cu care să meargă la petrecere, așa că cea pe care a primit-o ieri în dar de 1 Iunie a venit la momentul potrivit. I-a plăcut foarte mult, a probat-o și îi vine perfect. Are deja aspect de învățătoare.

Și sora ei mai mică vrea să urmeze tot Liceul Pedagogic. Au conștientizat la timp că singura șansă de a putea avea o viață mai bună decât cea dintr-un sat fără perspectivă este învățătura.
„Este de admirat că aceste adolescente, în ciuda nevoilor multiple pe care le au, a resurselor limitate, sunt foarte bune la învățătură. Merg la școală în fiecare zi, destul de departe, până la stația de microbuz. M-a impresionat faptul că fetele acordă atenție școlii, sunt politicoase și bine crescute. La urma urmei, asta contează în viață. Mulți au plecat de la țară și au ajuns oameni mari pentru că au învățat și au muncit. Darurile pe care le-am adus astăzi reprezintă modul în care am vrut să răsplătesc efortul lor de a se ridica prin învățătură, chiar dacă viața lor nu este la fel de roz ca a altor copii. Le doresc să ajungă învățătoare sau profesoare și să educe alți copii pentru a reuși în viață.”, a spus Cristian Apostol.








