Am ajuns să o vedem și asta. Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad este nevoit să restricționeze numărul de donatori, ca urmare a creșterii considerabile a cantității de sânge recoltat.
De la începutul anului, zilnic, se adresează Centrului câte 50-55 de donatori. Pungile de sânge nu mai încap în frigidere și în plus, din cauza faptului că cererea din partea spitalelor nu este foarte mare, există riscul ca sângele recoltat să-și piardă valabilitatea, care nu depășește 30 de zile.
Spitalele au în sfârșit cantitatea de sânge necesar transfuziilor, în condițiile în care toate centrele din țară sunt asaltate de donatori, impulsionați de creșterea valorii tichetelor de la 68 la 280 lei.
În această conjunctură, Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad anunță că în următoarea perioadă va primi doar donatorii care au mai donat în ultimii trei ani.
Pentru programări, aceștia trebuie să se înscrie la numărul de telefon 0335 414 490, între orele 10.00 și 13.00.








