Nici bine nu a început anul, iar la Spitalul „Elena Beldiman” se organizează concurs pentru ocuparea a șapte posturi pe perioadă nedeterminată.
Se pare că spitalul nu are nevoie de cadre medicale pe cât de urgent are nevoie de un economist debutant pentru serviciul RUNOS (Personal), unde este vacant un astfel de post.
De asemenea, instituția are nevoie și de cinci paznici și un infirmier pentru secția Neurologie.
Concursul se va desfășura astfel: proba scrisă va avea loc pe 30 ianuarie, proba practică, pe 2 februarie, iar interviul, pe 7 februarie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 februarie, la ora 15.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune fizic la serviciul RUNOS, în intervalul orar 11-15, până pe data de 19 ianuarie, ora 14. Informații referitoare la organizarea și desfășurarea concursurilor, bibliografiile și, după caz, tematicile sunt afișate la sediul unității și pe site-ul acesteia, www.spital-barlad.ro . Relații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0235 416 440, interior 147.









Buna ziua! Știe cineva când va deveni disponibil sistemul informatic al Primăriei Bârlad pentru a plăti impozitul pe Ghișeul.ro?
Se pare că după 16 ianuarie…