Sindicaliștii din Sănătate vor picheta Prefectura Vaslui

Cele mai citite

- Advertisement -

Sindicaliștii din Sănătate pregătesc pichetarea instituțiilor centrale și a prefecturilor în data de 20 decembrie. Până la acea dată, membrii Federației Solidaritatea Sanitară din România (FSSR) de la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad vor organiza zilnic mitinguri în fața unității, în timpul pauzei de masă.

„Având în vedere intențiile Guvernului de a adopta o Ordonanță de Urgență prin care, pentru anul 2024, să acorde o creștere salarială de doar 5% angajaților din sănătate;

Ținând cont de faptul că acest nivel al creșterilor salariale nu acoperă nivelul erodării puterii de cumpărare a salariilor generată de inflație, menținând angajații din sănătate în situația unei continue scăderi a salariilor reale;

Luând în considerare că, creșterea salariilor prevăzută pentru angajații din Educație accentuează defavorizarea angajaților din sănătate în privința salarizării;

Fiind evident că pentru a determina guvernanții să acorde o creștere salarială semnificativă sunt necesare proteste de amploare,

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, întrunit în perioada 7-10 decembrie 2023, la hotelul Carpați din Predeal, a decis demararea unor acțiuni de protest care să includă următoarele forme de manifestare:

  1. Toate sindicatele membre vor evalua gradul de nemulțumire a angajaților din spitale și disponibilitatea acestora de a declanșa proteste spontane, respectiv de se alătura protestelor spontane aflate în curs de desfășurare. În acest sens:
  2. a) angajații vor fi informații în mod corespunzător, cunoscut fiind atât faptul că actualul guvern s-a dovedit în ultimele luni sensibil la astfel de acțiuni cât și eficiența pe care au dovedit-o protestele spontane din spitale în primăvara anului 2018;
  3. b) discursul public al organizațiilor va fi orientat către legitimarea acțiunilor de acest tip și indicarea nedreptăților.
  4. Pentru a determina modificarea proiectului de OUG astfel încât acesta să prevadă creșteri salariale semnificative pentru angajații din sănătate, în data de 20.XII.2023 toate sindicatele au obligația de-a organiza pichetări, după cum urmează:
  5. a) Sindicatele din București la cele mai importante instituții centrale.
  6. b) Sindicatele din teritoriu cel puțin la nivelul prefecturilor.

În situația în care, până la această dată Guvernul va publica Ordonanța de Urgență în discuție, derularea acestora va fi reevaluată.

  1. Solicitarea aprobărilor pentru desfășurarea acestor acțiuni de protest va face parte din formele prealabile de presiune, alături de contactarea parlamentarilor în teritoriu și de publicitatea făcută acțiunilor în instanță.
  2. Principala revendicare a acțiunilor de protest o constituie adoptarea proiectului legii salarizării în forma negociată și acordarea drepturilor salariale aferente acesteia începând cu 1 ianuarie 2024, incluzând raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază în plată. Această revendicare va fi completată de restul revendicărilor de la protestul din această vară, rămase neonorate.

10.XII.2023

Consiliul de Coordonare FSSR”

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE