Senatul României a găzduit, marți 23 iulie, dezbaterea în „Grup de lucru” pe tema propunerii ca o alternativă de îmbunătățire a climatului școlar a structurii: “Brigada ALERT -CONTROL & ACȚIUNE – PREVENIRE – INTERVENȚIE” – A.C.A.P.I., formațiune interconectată de prevenire și intervenție în scopul îmbunătățirii climatului școlar, care se întrunește și actionează în situația când într-o unitate de învătământ gimnazială sau liceală se semnalează/înregistrează cote crescute, alarmante ale manifestărilor de bullying, agresivitate, violență, comportamente antisociale, infracționale, consum de droguri, alcool și tutun.”
Dezbaterea face parte din Proiectul „E dreptul meu la viață și educație & Siguranța mea este esențială”, privind pericolul manifestărilor în mediul școlar a comportamentelor violente, agresive, practicarea bullyingului și consumul de droguri, alcool, tutun”, implementat de Consiliul Municipal al Elevilor București și Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului PRO LEGIS, sub patronajul Senatului României.
Au fost prezenți reprezentanți ai: Direcției Siguranță Școlară a Ministerului Afacerilor Interne, D.G.P.M.B. – Serviciul Siguranță Școlară și Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Jandarmeria București –Ilfov Direcția Ordine și Siguranță publică – Serviciul de prevenire, Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar din cadrul Institutului National de Sănătate Publică, Centrul pentru prevenirea suicidului la copii și adolescenți (din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”) și reprezentanții societății civile: Federația Internațională a Comunităților Educative – România, Victory of Art – Scoala de teatru pentru copii și adolescenti, Educ-Art – Centru Cultural European de Educație prin Artă și Cultură și Alianța Internațională Antidrog.
„Considerând că mediul școlar trebuie să fie un mediu sigur, având convingerea fermă că organismele guvernamentale în drept pe această problematică împreună cu societatea civilă, trebuie, pot și vor să asigure un climat școlar de o calitate sporită în anul școlar 2024 – 2025, continuăm să desfășurăm etapele pe care ni le-am propus în Proiectul nostru. Remarcăm faptul că am reușit cu ocazia dezbaterii să detaliem cu reprezentanții instituțiilor prezente aspecte de mare interes privind modalități de îmbunătățire a climatului școlar, raportând discuțiile noastre la „Planul Național Cadru pentru siguranță Școlară” – emis recent în luna iunie 2024.
Reprezentanții Asociațiilor Victory of Art – școală de teatru pentru copii și adolescenti și Educ Art – Centru Cultural European de Educație prin Artă și Cultură au facut precizări și oferte valoroase privind educația culturală a tinerei generații, esențială în formatul activitățile extracuriculare/extrașcolare, beneficiul fiind dezvoltarea personală bazată pe valori etice care se vor transfera în calitatea Climatului școlar.
Expertiza deosebită a Alianței Internaționale Antidrog privind flagelul drogurilor ce s-a insinuat și în mediul școlar, a adus informatii de interes ce pot fi valorificate în proiectul nostru.
În egală măsură președintele Federației Internaționale a Comunităților Educative – Romania s-a oferit să ne ofere din experiența valoroasă a proiectului pentru copii și adolescenți, „Cunoaște și decide”, pe care l-a desfășurat mulți ani în multe școli din România.”, a declarat senatoarea Gabriela Crețu, inițiatoarea proiectului.
Un moment inedit al evenimentului l-a constituit faptul că participanții, reprezentanții instituțiilor invitate și ai societății civile, au completat un chestionar de opinii (în formă anonimizată) – “Ești în siguranță la școală și în afara ei? Ceea ce pentru tine (elev) poate fi uneori o dramă, eu trebuie să știu și să iau în seamă.”, ca formă de “Sondaj de opinii pe grup mic “.
Răspunsurile la acest chestionar au evidențiat în planuri de importanță foarte apropriate că atenția și activitățile instituțiilor și societății civile privind îmbunătățirea climatului școlar trebuie să se concentreze pe ELEVI cu tot ce înseamnă revizuirea comportamentelor vătămătoare practicate în mediul școlar și nu numai, rolul educației civică și de dezvoltare personală și prin activitati extracuriculare fiind la fel de importantă și de asemenea, conceperea și multiplicarea activităților dedicate PĂRINȚILOR ȘI CLIMATULUI FAMILIAL.
„Dezbaterea și asimilarea concretă spre a fi pusă în fapt a structurii: “Brigada ALERT -CONTROL & ACȚIUNE – PREVENIRE – INTERVENȚIE” – A.C.A.P.I., formațiune interconectată de prevenire și intervenție în scopul îmbunătățirii climatului școlar, care se întrunește și acționează în situația când într-o unitate de învățământ gimnazială sau liceală se semnalează/înregistrează cote crescute, alarmante ale manifestărilor de bullying, agresivitate, violență, comportamente antisociale, infracționale, consum de droguri, alcool și tutun.”, rămâne un subiect de mare interes al proiectului nostru urmând ca în luna septembrie a.c. să ne reunim în “Grup de lucru” cu toate formațiunile instituționale care au atribuții exprese în asigurarea siguranței școlare și să luăm o decizie concretă.”, a mai precizat Gabriela Crețu.
Senatoarea spune că proiectul se va opri doar atunci când parametrii climatului și siguranței școlare vor fi optimi pentru un parcurs educațional de calitate.