Secția Pediatrie de la Bârlad ar putea fi recepționată în această lună. Când va fi redeschisă e un mister

Cele mai citite

- Advertisement -

Secția Pediatrie a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad va fi recepționată în această lună. Aceasta este declarația primarului Dumitru Boroș, făcută luni, 8 mai, în prima conferință de presă organizată în ultimul an și jumătate.

De fapt, edilul a spus că se fac toate eforturile ca recepționarea obiectivului să aibă loc luna aceasta, pentru ca apoi să fie predat Spitalului „Elena Beldiman”.

În afară de această mențiune și de precizarea că se lucrează de ceva timp, evitând să spună de când, declarația primarului a fost destul de scurtă, așa cum de altfel sunt cele mai multe declarații pe care le face în conferințele de presă.

Reabilitarea și modernizarea secției Pediatrie a început în urmă cu trei ani și jumătate, timp în care s-au perindat mai mulți constructori, au fost sistate lucrările, acestea derulându-se pe o perioadă nepermis de mare, în plină pandemie, când ar fi fost mare nevoie de serviciile pediatrice la Bârlad.

Întrucât părinții copiilor au adresat întrebări legate de data redeschiderii acestei secții, Puls24.ro a solicitat primarului un punct de vedere cu privire la stadiul lucrărilor, data la care va fi redată secția în folosință, dar și despre sumele alocate de UE și de la bugetul local pentru această investiție.

Evident, nu am primit niciun răspuns din 24 aprilie până acum, dar am sperat că în conferința de presă de luni, dacă tot a deschis subiectul despre Pediatrie, edilul va prezenta mai multe detalii despre această investiție și nu doar două vorbe, întrucât bârlădenii au dreptul să primească informații publice, câtă vreme investițiile se fac și cu banii lor din taxe și impozite.

Ar fi fost interesant să aflăm chiar de la primarul Bârladului ce sume exorbitante s-au cheltuit de la bugetul local pentru acest obiectiv, care ar fi trebuit să fie finalizat demult.

Dar, aceste detalii sunt ținute la secret, iar presa și bârlădenii nu trebuie să afle adevărul, despre care Dumitru Boroș vorbea atât de emoționant în mesajul postat pe site-ul Primăriei, pe 3 mai, de Ziua Libertății Presei.

Unii dintre ziariștii prezenți la conferința de presă l-au întrebat pe edil de ce nu li se răspunde la solicitările pe care aceștia le depun în baza legii 544/2001 privind accesul la informațiile publice.

Dumitru Boroș și-a jucat rolul pe care îl joacă de la învestirea în funcție, făcând pe neștiutorul și dând vina pe cei de la Biroul de Presă al Primăriei. Pentru că Primăria are un grup de presă separat de presa locală.

Dumitru Boroș s-a arătat foarte mirat că Adrian Arnăutu nu răspunde la solicitări, declarând cu același zâmbet fals care l-a consacrat că „sunt colegii voștri”.

Cu atât mai ridicolă a fost tentativa de glumă, cu cât oricine știe că acești ziariști sunt angajații Primăriei, care nu scriu un rând fără să-i ceară consimțământul primarului.

Conferința de presă de luni, prima inițiată de primar în acest mandat, a fost una formală, în care s-au prezentat informații lacunare, în care, evident, edilul a trecut în revistă proiectele pe care le tot prezintă bârlădenilor, de câțiva ani pe pagina instituției.

În această notă se desfășoară conferințele de presă la Primăria Bârlad, care apar cenzurate pe pagina instituției. Este și cazul acestei conferințe, din care bârlădenilor nu li s-a prezentat a doua parte, adică întrebările adresate de ziariști, întrucât era evidentă lipsa transparenței din partea edilului ca și răspunsurile superficiale ale acestuia.

Maniera în care primarul Bârladului alege să comunice cu presa și felul în care sunt cenzurate conferințele sunt expresia pură a neputinței acestuia de a rosti adevărul și de a-l prezenta așa cum este, oricât de dur ar fi.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE