A străbătut secole și a rămas același simbol al împlinirii dorințelor la început de primăvară. 1 Martie este ziua în care primim, oferim, purtăm mărțișorul. Șnurul alb-roșu a fost purtat de multe generații, a rezistat regimurilor politice și în timp, chiar dacă s-a transformat, tradiția a rămas aceeași.
Îl purtăm în partea stângă, la inimă, și mai nou, la încheietura mâinii stângi, și ne bucurăm de el în primele zile ale lunii martie. Figurinele din metal, plastic, mărgele, sticlă, pene, ne amintesc tuturor de copilărie.
Oana este o bârlădeancă împătimită după colecționat mărțișoare. A păstrat în cutiuțe astfel amintirea copilăriei și a mamei, care, profesoară fiind, venea de 1 Martie acasă cu pieptul plin de mărțișoare.
Le-a păstrat de aproape 50 de ani, chiar dacă unele au căpătat patina timpului. Alături de ele a pus la păstrare și felicitările create și oferite de elevii mamei sale în fiecare am de 1 și 8 Martie.
Colecția Oanei este o frumoasă incursiune în timp, la care vă invităm să participați. Vă veți aduce astfel aminte de anii tinereții sau ai copilăriei și veți regăsi și mărțișoare pe care le-ați purtat sau oferit cândva.


















