Centrul Județean de Excelență Vaslui și-a reluat activitatea în această lună. În perioada 25 septembrie – 1 octombrie, elevii de gimnaziu și de liceu care au cunoștințe teoretice temeinice, experiență și rezultate la concursuri și olimpiade școlare, dar și pasiune pentru studiu, se pot înscrie la Centrul Județean de Excelență.
Aici au posibilitatea aprofundării și diversificării preocupărilor lor științifice, precum și de mărirea a potențialului personal de performanță.
„Dragi elevi, în anul 2023-2024, Centrul Județean de Excelență vă invită să vă înscrieți la grupele de limba și literatura română, limba franceză, limba italiană, limba spaniolă, limba engleză, limba rusă, limba latină, matematică, fizică, chimie, biologie (la centrele Vaslui și Huși), istorie, geografie (la centrele Bârlad și Huși), astronomie și astrofizică (doar la Bârlad), arte plastice (doar la Bârlad), informatică (doar la Bârlad, înscrierile pentru Vaslui se fac deja în cadrul programului „Hai la Olimpiadă!”). Precizăm că grupele de fizică și informatică de la Vaslui sunt finanțate cu ajutorul Fundației „Nouă ne pasă!”, care gestionează și programul de înscrieri la aceste două discipline.
În afara pregătirii de specialitate, CJEx se străduiește an de an să recompenseze cu premii și tabere speciale rezultatele obținute de cei mai buni elevi.
Bazându-ne pe experiența anilor trecuți, recomandăm ca înscrierea aceluiași elev să NU se facă la MAI MULT DE DOUĂ GRUPE ale Centrului Județean de Excelență Vaslui! În acest fel, evităm inutilele tergiversări administrative ulterioare, realitatea confirmându-ne că un elev nu poate face performanță adevărată la mai mult de două obiecte fără a se supraîncărca, a obosi și a renunța ulterior.
De asemenea, specificăm că la limbile moderne italiană și spaniolă, elevii trebuie să dețină deja cunoștințe de limbă, grupele Centrului Județean de Excelență Vaslui pentru aceste discipline neadresându-se începătorilor absoluți. În schimb, la limba rusă, elevii care se înscriu pot fi începători.”, a transmis prof. Gabriela Plăcintă, directoarea CJEx Vaslui.
Formularul trebuie corect completat și evitate trimiterile repetate ale acestuia, la aceeași disciplină, pentru aceeași persoană!








