Scopul scuză mijloacele. Ca și cum ar fi rezolvat problema câinilor din Bârlad, Reiser și-a extins activitatea de prindere a câinilor și în comunele din jur. Ieri, de exemplu, în jurul orei 8, mașina Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, aparținând Reiser, a fost surprinsă pe raza comunei Grivița, în condițiile în care autoutilitara nu este autorizată pentru a face transport de animale în afara Bârladului, nici măcar pe termen scurt.
În plus, cel care a surprins întâmplător mașina, un reprezentant al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM), a văzut cum hingherii de la Reiser capturau prin tranchilizare câini pe raza localităților Trestiana și Grivița. A sunat la 112 și la fața locului au ajuns polițiști inclusiv de la DIICOT.
„Mă întreb ce căutau la Grivița cei de la Serviciul de gestionare a câinilor din Bârlad și, mai ales, de ce nu era niciun medic veterinar la capturare, așa cum prevede legea în cazul în care sunt folosite arme pentru injectarea substanței tranchilizante, în cazul de față ketamină. Mașina de la Reiser nu are cum să părăsească teritoriul Bârladului pentru că nu este autorizată să transporte câini în afara localității. Sunt întrebări la care așteptăm răspuns din partea celor îndreptățiți să-l dea.”, a declarat reprezentantul FPAM.
Acesta a constatat că toți câinii capturați, printre care și doi pui, au fost băgați în cuști și pregătiți pentru a fi transportați la padocul public din Bârlad, ceea ce s-a și întâmplat.
Cu alte cuvinte, câinii strânși de pe raza unei alte UAT sunt aduși la padocul public din Bârlad, finanțat 100% de Primărie, din banii bârlădenilor, cu sume foarte mari.
Daniel Buzamăt, directorul SC Reiser, care a fost prezent la fața locului, chemat de subalternii săi, în urma sesizării făcute la 112 de către reprezentantul ONG-ului, i-a declarat reclamantului că Primăria Grivița are contract cu Reiser și că nu este nimic în neregulă.
Alina Munteanu, primarul comunei Grivița, a declarat pentru Puls24.ro că, într-adevăr, există un contract încheiat cu Reiser, însă nu a precizat modalitatea în care a fost încheiat, deoarece nu apare pe SEAP, și nici care este valoarea acestui contract.
Deși a promis că va reveni, primarul comunei Grivița nu a mai oferit niciuna din informațiile solicitate până aseară.
Este adevărat că Primăria Grivița dorește să rezolve problema câinilor comunitari, însă SC Reiser, prin felul în care acționează, pare că nu face altceva decât să încaseze de două ori bani pentru aceiași câini.
Suspiciunea reprezentantului FPAM este că Reiser ia bani de la Primăria Grivița, aduce câinii la adăpostul public din Bârlad, unde primește alți bani de la Primăria Bârlad.
Corect ar fi fost ca Reiser să transporte câinii din Grivița într-un adăpost privat. Până și controversatul dr. Păun, reprezentantul Asociației „Sprijină câinii”, ultimul concesionar al Serviciului de gestionare a câinilor din Bârlad, ducea câinii strânși de pe raza comunelor cu care avea contract în adăpostul privat de la Bălteni.
Noul concesionar al Serviciului, respectiv Reiser, are propriile reguli, paralele cu prevederile legale. Înghesuie câinii capturați în mediul rural în cuștile adăpostului public din Bârlad, în timp ce pe străzile orașului haitele patrulează în voie.
Da, este greu, e adevărat, pentru că străzile din Bârlad sunt tot mai puțin practicabile, iar mașina Reiser se deplasează mult mai greu. În aceste condiții, de ce nu ar strânge câinii din alte localități, care să crească numărul celor din padocul public, direct proporțional cu banii încasați de la municipalitatea bârlădeană, pentru că (nu-i așa?) trebuie plătite salariile angajaților, care au lefuri generoase. Evident, trebuie acoperite și alte nevoi…
Indignarea reprezentantului FPAM, care a prins în flagrant hingherii de la Reiser, este cu atât mai mare cu cât s-a folosit arma cu tranchilizant pentru capturarea câinilor și a puilor de câine care nu trebuie prinși în acest fel.
Legea spune că tranchilizarea se face doar în situații speciale, în cazul câinilor agresivi, bolnavi (turbați), în niciun caz cățelușii.





„Nu este posibil să folosești tranchilizarea în cazul puilor și a câinilor sănătoși și neagresivi. În plus, este obligatorie prezența medicului veterinar, care trebuie să asiste la capturarea câinilor prin tranchilizare. Toți concesionarii, până la Reiser, au respectat această prevedere legală. Și Seelen fur Seelchen, și Sprijină câinii și asociația lui Istrate din Galați, toate aveau medic veterinar la capturare. Reiser nu respectă legea, pentru că se pare că medicul veterinar cu care are contract a exclus din start participarea la capturare.”, a mai declarat reprezentantul FPAM.
În urma apelului făcut la 112, la fața locului s-au prezentat polițiști de la Postul de Poliție Vinderei, dar și de la Bârlad, de la Compartimentul DIICOT.
Am solicitat amănunte despre măsurile luate de polițiștii care au confiscat arma cu tranchilizant, însă purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui a transmis că nu are toate datele și că va reveni în cursul zilei de astăzi cu un răspuns oficial.
În privința Reiser, lucrurile sunt tranșate deja, conducerea societății nu răspunde la întrebările incomode. Cam aceasta este realitatea din spatele bunelor intenții ale celor de la Reiser, care vor să scape Bârladul de câini, adunându-i din Grivița sau de aiurea în padocul public. Pălăria e prea mare pentru conducerea Reiser, iar interesul poartă fesul.









Primaria Barlad face ce vrea. Construieste fara autorizatii. Domnul Primar BouRos confunda bunurile si lucrarile publice cu cele private. Domnul Buzamat in acest moment este bine sa renunte la functia pe care o detine si sa recunoasca aceasta mizerie de afacere in care a fost implicat.