Zonă crepusculară. Așa a ajuns Asociația de proprietari nr. 16 din Bârlad, una dintre cele mai mari din oraș, condusă de o persoană care se autointitulează președintă și administrator. După trei ani, de când Judecătoria Bârlad a hotărât că această asociație nu are o conducere legal constituită, întrucât nu a fost aleasă într-o Adunare Generală statutară, Denice Camelia Mironescu nu înțelege că nu are nicio calitate recunoscută în mod legal.
Din cauza ignoranței, delăsării și lipsei de informare a proprietarilor, această persoană continuă să-și desfășoare activitatea ilegal, ceea ce înseamnă că și proprietarii sunt parte a acestei ilegalități, de vreme ce plătesc la o asociație condusă de o persoană fără niciun fel de calitate oficială.
Deși sunt nemulțumiți de abuzurile comise de actuala „conducere” a asociației, de lipsa de transparență în cheltuirea banilor, de lipsa unui cenzor, proprietarii nu au făcut nimic în tot acest timp, până acum, când pare că s-au trezit din adormire.
Ceea ce i-a făcut determinat pe mulți să reacționeze au fost intimidările transmise prin mesaje în cutia poștală sau pe WhatsApp, mesaje de amenințare și denigratoare la adresa lor și a familiilor lor, de către autointitulata președintă și administratoare Mironescu.
Oamenii vor să organizeze o Adunare Generală în urma căreia să fie ales un comitet și o conducere legitimă, care nu doar să-i reprezinte legal, dar și să gestioneze corect banii. Va fi greu pentru că o parte a proprietarilor sunt absolut dezinteresați de lucrurile care se petrec în asociație.
Cei cu inițiativă se gândesc să apeleze la executorul judecătoresc pentru a pune în practică hotărârea instanței din 2022, care a respins procesul verbal al ședinței depus de Mironescu, prin care, chipurile, ar fi fost aleasă conducerea asociației.
Oamenii reclamă că, de atâția ani, asociația nu are un cont bancar, banii fiind păstrați în poșeta administratoarei, care utilizează facturi false pentru diferite lucrări de reparații, efectuate fără niciun fel de deviz pus la dispoziția proprietarilor.
Vor normalitate, comunicare, limbaj diferit de cel de ghetou, documente clare justificative, într-un cuvânt, legalitate.
„Vrem să se termine odată bâlciul acesta. Pe scurt, doamna președintă administrator încasează banii de la locatari și îi cheltuie după bunul plac. Spune că a strâns un fond de rulment de 50.000 de lei, dar unde îi ține? În poșetă? Pentru că asociația nu are cont bancar. Gândiți-vă că nu are nici cenzor. A achiziționat un program de contabilitate și nu-l folosește pentru că nu știe. Folosește tot pixul și hârtia. Deși spune că are o evidență clară a banilor, aceasta este nereală, ea propune alocarea de bani, ea aprobă și în afară de amenajarea și dotarea completă a biroului său, nu prea a făcut mare lucru. Au fost câteva așa-zise lucrări de reparații, multe de mântuială, în baza unor facturi emise și de firme care nu aveau niciun fel de legătură cu lucrările respective. Mai nou, această persoană ne solicită câte 5-6 lei de apartament pentru o primă de vacanță, pe care spune că o merită din plin pentru cât muncește în asociație. Vrem să se termine cu toate aceste lucruri aflate în zona penalului.”, a declarat un proprietar din asociație.
Oamenii au făcut mai multe demersuri la Primărie, dar nu au primit niciun răspuns. Asta pentru că atâta vreme cât președinta administratoare nu are nu are nicio calitate legală, Primăria nu poate face un control financiar.
Și totuși, dacă e așa, de ce Denice Camelia Mirionescu este acceptată la întâlnirile cu asociațiile de locatari pe care le organizează periodic Primăria? Primărie care, la unele sesizări ale locatarilor din alte asociații, trimite prompt echipa de control să verifice veridicitatea acestora.
„Domnișoara Mironescu invocă tot timpul numele primarului Boroș. De fapt, un cont de Facebook administrat de ea se numește Asociația de Proprietari nr. 16 și Primărie. Minte locatarii că este angajata Primăriei. Nici vorbă! Nu are nicio legătură cu Primăria. Dacă este întrebată despre unele probleme mai complicate, spune că domnul primar cunoaște situația, lăsând impresia că are oarece protecție din partea domnului Boroș. Noi știm că a fost foarte activă în campania de la locale, a implicat și femeile de serviciu, a fost și în comisie la votare și dă foarte multe like-uri soției domnului Boroș. Dar una e una și alta e alta. Politica nu are de-a face cu Asociația de proprietari și nu credem că domnul primar nu înțelege că în această asociație se întâmplă lucruri de o gravitate foarte mare.”, a declarat un alt proprietar.
Sătui de abuzuri, minciuni, induceri în eroare, anul trecut, câțiva proprietari au acționat în judecată conducerea asociației, solicitând instanței retragerea domnișoarei Mironescu de la conducerea asociației și returnarea tuturor sumelor pe care le-a încasat ca salarii în cei patru ani. Actualul salariu, spun proprietarii, propus și aprobat de ea, este de 6400 lei.
Intrigați că nici Primăria, nici Poliția nu au luat nicio măsură, recent, un grup de proprietari a trimis din nou sesizări la cele două instituții, dar a trimis o informare și redacției Puls24.ro, :
https://drive.google.com/file/d/19VGAzTJS8HWVsw87CjbF_gHCsmztYifF/view?usp=drive_link
Contactată pentru un punct de vedere, Denice Camelia Mironescu a transmis următorul răspuns:
https://drive.google.com/file/d/155sp7rWMpV-7UkAmNSME1_PR7gWnox7h/view?usp=sharing
Proprietarii din Asociația nr. 16 care cunosc foarte bine legea 196/2018 și realitățile din asociație constată cu ușurință că răspunsurile date de domnișoara Mironescu sunt ticluite astfel încât să-i convingă pe cei neinformați și dezinteresați. Acesta invocă răutatea și invidia unor proprietari, inițiatori ai demersului împotriva sa, în vreme ce ea ignoră hotărârea instanței, care nu-i recunoaște cele două calități pe care și le arogă.
Legea spune clar că o persoană nu poate fi și președinte și administrator decât dacă se ocupă doar de o scară de bloc, nicidecum dacă are în responsabilitate sute de apartamente.
Interesant este că la o zi după ce a fost contactată de redactorul Puls24.ro, pe care l-a întrebat cât primește „pentru acest articol comandat”, văzând că lucrurile se precipită, Denice Camelia Mironescu a postat la avizierul asociației un anunț în care informa printre altele că se fac demersuri pentru deschiderea unui cont bancar al asociației.
Din ceea ce a hotărât instanța, dar și din ceea ce declară proprietarii, situația este foarte clară: în Asociația 16, Legea 196/2018 este total ignorată. Calitatea domnișoarei Mironescu este închipuită, iar tot ce pot face locatarii este ca măcar 20% dintre ei să se prezinte la o Adunare Generală pe care o va convoca un comitet, ca și cum abia acum s-ar pune bazele asociației, întrucât în momentul de față conducerea nu există din punct de vedere legal.
Proprietarii din asociație spun că nu au nimic personal cu această femeie, dar că ea nu poate fi în fruntea asociației fără un temei legal și fără un comportament normal.
Este o realitate că există probleme destule în mai multe asociații din Bârlad, unele similare cu cea din Asociația 16, și ne referim aici la lipsa unui cont bancar, numai acele asociații sunt foarte mici, rulează sume mici, incomparabile cu Asociația 16, în care se regăsesc 540 de apartamente.
În ultima ședință cu asociațiile de proprietari, reprezentanții Primăriei le-au adus la cunoștință celor prezenți că au termen până la 1 septembrie a.c. să remedieze neregulile. Au trecut deja trei săptămâni și nu s-a întâmplat nimic. Lucrurile au rămas în aer, pe principiul „lasă, că merge și așa”.
Dacă în privința Primăriei proprietarii nemulțumiți din Asociația 16 nu au mari așteptări, speranța lor se îndreaptă către instanță, unde există un proces pe rol, dar și către Polițe, unde, de asemenea, au trimis o informare. Surse din Poliție spun că există de ceva vreme un dosar penal, în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, ancheta făcându-se sub coordonarea unui procuror.












Nu este singura asociație din oraș!nu se poate plati cu cardul! Nu îți afișează cheltuielile ! Ori le desființați ori sa intre în legalitate fiscală!!!!!
Lipsa contului bancar a fost sesizata atat politiei cat si functionarilor care reaspund de asociatii . Acesta nu a fost inchis de mine . Detin probe(inregistrari si martori ) ca am fost la banca sa depun banii si am fost impiedicata . Gaseam contul blocat . Sa nu vorbim fara sa cunoastem situatia in profunzime .
Nicio asociație nu are cont bancar,așa cum prevede legea.Cheltuie banii după bunul lor plac.Situatie generată de dezinteresul proprietarilor.
Daca aceasta persoana ocupă ilegal funcții de conducere in cadrul Asociatiei si desfășoară activități „aparent legale” emițând documente ce doar par a fi autentice…inseamna că îi induce cu intenție in eroare pe proprietari pentru a-si asigura injust niste privilegii.
Ea afiseaza la aviziere liste cu cheltuieli lunare, liste ce pot fi emise doar in baza Legii 196/2018, si care au menirea de a-i obliga legal pe cei datori sa contribuie la intretinerea condominiilor. Asadar, conform Legii 196/2018, eventuala neplata a acestor obligatii de ” intreținere” atrage după sine raspunderea civilă.
Deci, proprietarii platesc de teamă sa nu fie chemati in fata Instanțèi de judecată.
O acțiune de constrângere presupune determinarea unei persoane să facă sau să nu facă ceva împotriva voinței sale.
Constrângerea psihică se exercită prin efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău care va provoca o pagubă.
In concluzie, avand in vedere ca aceasta domnisoara desfasoara ilegal activitatile specifice unei Asociatii de proprietari folosindu-se in mod fraudulos/mincinos de Legea nr 196/2018, iar prin aceasta obtine injust sume de bani, se poate bănui in mod rezonabil că ea comite infractiunile de Santaj, inselaciune, fals si uz de fals.
Nemaipunand la socoteala si Delapidarea, intrucat nu detine cont bancar si foloseste dupa bunul plac sumele colectate.
Alo!!! Poliția!!!
Domnule Valy, alias Mihordea Valerica,
Am citit cu interes afirmațiile dumneavoastră și, dacă nu ar fi triste prin efectele pe care le au asupra asociației, ar putea fi trecute la rubrica bancul zilei.
Să lămurim: contul bancar a fost închis de fosta președintă, nu de mine. Eu am rămas să adun hârtii, semnături și facturi, în timp ce dumneavoastră ați rămas să adunați povești pe banca din fața blocului. Diferența e simplă: eu repar lifturi și subsoluri, dumneavoastră reparați reputații… dar nu ale dumneavoastră.
Într-un an am curățat peste 15 subsoluri și am pus în funcțiune 3 lifturi. Știu, e greu de crezut că cineva chiar muncește, când unii s-au obișnuit să creadă că scările se repară singure și facturile se plătesc cu bârfe.
Instigarea la neplată e o metodă „ingenioasă”: să rămână toată lumea fără lumină, fără lift și fără utilități, doar ca să fie demonstrată o ambiție personală. Frumos model de leadership, ce să zic.
Și încă ceva: adevărul spus pe jumătate e minciună întreagă. Eu vin cu documente, facturi și rezultate. Dumneavoastră veniți cu zvonuri, supoziții și amintiri. Fiecare cu armele lui.
Eu am reparat 3 lifturi și peste 15 subsoluri, si atle zeci de lucrari, dvs. ați reparat doar zvonurile din presă și bârfele de pe banca din fața blocului. Diferența e simplă: eu produc rezultate, dvs. titluri de scandal. Facturile nu se plătesc cu articole și povești
Eu îmi văd de treabă și las instanța să decidă. Până atunci, dacă vă plictisiți la pensie, poate găsim ceva voluntariat: la subsol mai sunt câteva tone de deșeuri care așteaptă. Munca fizică face bine la sănătate.
Știu!
Și ministrii din timpul pandemiei Covid-19 cumparau izolete, faceau spitale modulare si achizitionau zeci si zeci de miliane de vaccinuri, toate cu modalități frauduloase, dar aparent legale, extorcând zeci de milioane de euro din banul public.
Si la fel ca si dvs…se laudau cu măretele lor (i) realizari.
Asta este biata țărisoară a noastra, a ajuns sa fie căpușată de impostori.
Vă urez succes…in viitorul apropiat.
Sigur o s-aveti nevoie.
Vă mulțumesc pentru urări. Diferența esențială este că, în cadrul Asociației de Proprietari nr. 16, toate acțiunile mele sunt transparente și legale, iar resursele sunt gestionate în interesul proprietarilor.
Poate ne veți vorbi și despre rezultatele dumneavoastră remarcabile în calitate de fost polițist. Îmi sunt clare frustrările și aspirațiile: vă doare să vedeți că alții reușesc, în timp ce dumneavoastră vă fumați liniștit țigara și cafeaua în fața blocului, aruncând chistoacele pe jos și lăsând paharul la casa scării, ca un „bun cetățean cu simț civic”.
În timp ce există exemple de abuzuri în alte domenii, aici responsabilitatea și legalitatea sunt priorități clare, iar implicarea mea directă garantează că banii și resursele Asociației nu sunt folosiți abuziv.
Din trei incercări, va rog sa stabiliți dumneavoastră cauza generatoare a acestor simptome:
Simptomele pozitive sunt provocate de o hiperactivitate a dopaminei si, la pacientul schizofrenic, includ:
Halucinatii – cele de natura auditiva sunt cele mai frecvente, insa pot exista, in cazuri mai rare, si halucinatii vizuale, tactile, olfactive sau gustative. Halucinatiile auditive apar, de obicei, sub forma unor voci agresive, amenintatoare, cu caracter jignitor sau obscen. In unele cazuri, vocile auzite indeamna bolnavul sa raneasca pe altcineva sau pe sine;
Delir – pacientul emite si insista asupra unor idei delirante, fara legatura cu realitatea, chiar si dupa ce i se demonstreaza contrariul. Cel mai adesea, ideile sunt strans legate de subiectele halucinatiilor;
Paranoia – bolnavul devine suspicios, se simte urmarit, crede ca apropiatii vorbesc despre el pe ascuns sau ii citesc gandurile;
Gandire dezorganizata si comportament haotic – dificultati in a intelege ceea ce spun cei din jur, exprimarea prin fraze lipsite de logica, precum si miscari bizare, incontrolabile.
Succes!
Valy , de asta suferiti dvs? Daca da , atunci nu mai are rost sa continuam discutia .
Despre mine nu vorbeste nimeni pe ascuns . Vin proprietarii si imi confirma ca atat dvs cat si d-na Patru , vorbiti cu ei ca sa nu plateasca .
Acum inteleg de ce ati fost pensionat inainte de termen. Santate maxima!
Probele mele nu se bazeaza pe halucinatii , ci pe inregistrari si martori . Inainte vorbeati mai pe la colturi , ulterior ati prins glas si vorbiti pe sit-uri de presa. Mare mizerie de om esti!
Contul bancar al Asociației de Proprietari nr. 16 a fost administrat de mine din 2021 până în august 2023. În august 2023, fosta președintă a solicitat închiderea contului, pentru a-mi împiedica activitatea. Am înregistrări de la bancă și martori care pot confirma acest lucru.
Contul va fi redeschis după ce instanța se va pronunța cu privire la cine are dreptul legal să reprezinte Asociația: dacă va fi persoana care a preluat conducerea de la președintele demisionar sau fosta președintă.
Până atunci, toate demersurile mele și ale Asociației se fac legal și transparent, în interesul proprietarilor.
Ce altceva mai stiu sa faca altii decat scandaluri si procese?
Dacă ești atât de capabil cum pretinzi, fă și tu o Adunare Generală. Sau aștepți să vină primarul să facă în locul tău?
Eu am convocat ședințe, dar ați venit doar ca să le sabotați, ca niște umbre care nu au alt scop decât să blocheze. Oare atât puteți?
, Valy Faptul ca nu banii nu sunt pusi intr-un cont bancar , nu inseamna ca am delapidat . Daca am nevoie de bani , imi iau avans salariu . Daca dvs. ati delapidat sau apropiati de ai dvs. au facut asta , nu inseamna ca am delapidat . Pentru asta trebuie sa prezentati niste dovezi . Simplele afirmatii nu sunt considerate probe . Iar un politist destept ar trebui sa stie asta .
Cucoana, lasă lauda de sine, ca nu aduce a bine.
Ca ai facut, ca ai dres, lasa pe alții sa te laude.
In fost, alea trebuie sa le faca IN MOD NORMAL un administrator. Tu erai pilot de avion si ti-ai depășit atribuțiile?
Tu arata actele justificative la oameni.
Cum ai facut tot ce ai facut ?
Cum ai plătit? Arata viramentele, plățile.
Cum ai antamat firmele sau lucrătorii? Din piață? Cine a hotarat ce lucrari sa se faca ? Cum ai stabilit costurile ? Ai facut o licitație?
Plătești cu bani gheață, in momentul in care ANAF-ul umbla cu limba scoasa după evazionisti ? După cei care nu lucrează transparent cu banii ?
Ce dovezi ai tu in ceea ce privesc mișcările de masă monetara, atata timp cat tu nu ai cont bancar deschis acolo ? Nu ai, stai deoparte, nu te baga, nu accepta sa fii o evazionista,.o infractoare in forma continuată, ca altfel, Târgușor scrie pe tine.
Stie cineva ca azi nu îți iei toti banii strânși de la oameni si pleci intr-o vacanta „binemeritata” ?
Ca nu sunt puși nicăieri, decât in buzunarele tale. Efectiv…FACI CE VREI TU CU EI.
Ești președinte si administrator (treaba ilegala in cazul mărimii Asociatiei), nu ai cenzor de atâta timp, ești…o infractoare.
Te folosesti de falsuri si evaziunea e pe tine cat Casa Scanteii.
Incearca sa arăți la oameni ce faci cu banii lor si nu mai răspunde cu „marile realizari”, ca nu impresionezi pe nimeni. In plus, mai lasă limbajul suburban si hartuirea oamenilor, nu le mai pune numele peste tot, ca si astea sunt penale.
Asta ca sa stii ca nu toti „polițiștii si juristii” dorm. Da, majoritatea da si nu numai ei, din păcate. Pt ei…
Nici tu nu stii ce faci acolo. Ce sa arăți la oameni, când e totul harcea partea, nu ?
Dar interesant e cum de dorm toate „autoritatile” competente, când se stie ca mizeria de la Asociatia 16 e veche.
De ani de zile…
Incompetență?
Sau cârdâșie ?
Tot ti-l pui pe primar pe blazon, crezând ca astfel înmoi gura celor care îndrăznesc sa te intrebe de sănătate. Inclusiv cea mentala.
Dar treaba asta sa stie toti ca nu o sa rămână pe plan local.
Sunt curios daca primarul chiar misca ceva in cazul ăsta, daca trimite in sfârșit un audit, sau chiar te ține in brate asa cum te lauzi.
Domnule primar, susțineți cumva personaje dubioase si netransparente si noi nu stim ?
Parca altceva ne spuneați in campanie. Sau trebuie sa o asteptam pe următoarea ca sa normalizati o situație,
La targusor ar trebui sa ajunga cei ca dvs. Stiti prea bine ce ati facut .
Vrăjeală de asta de 2 lei, vorbe aruncate aiurea, poate tine la tine in casa, sau la specimene asemănătoare ție.
N-o mai da din colt in colt. Ești penală prin ceea ce faci, iar limbajul suburban, compotamemtul aberant pe care il arăți, cred ca mai degrabă ar trebui sa ne faca sa avem o oarecare compasiune pentru afecțiunile tale si o judecată.
Pentru ca ce nu înțelegi tu, este nimeni are nimic personal cu tine (decât in cazul in care il acoperi cu hârdăul de dejectii rostite si afișate pe toti peretii), ci doar pentru ca stai ilegal acolo, administrezi Asociația si banii oamenilor total anapoda si ilegal. Nu ești in stare sa intri in normalitate ? Tălpășița…
In fond, ce mama ma-sii te recomanda pe tine sa fii „administreasa” Asociației?
Unde te-au găsit, de unde te-au scos.
Cica te-au pus proprietarii, dar majoritatea nici nu te cunoșteau si nici nu știau daca stii sa scrii sau sa citești.
Te lauzi ca ai fost aleasa,.dar cand s-au încercat Adunările alea ai fost vioara întâi în a face sa se închidă fara niciun rezultat. Panorama, urlete si scandal. Pentru ca asta te definește.
Înțelege și accepta ca ai probleme. Îți poți face rău. Dar…3 mese pe zi, TV, duș (daca ești cuminte), eu cred ca sunt ok…la Târgușor.
Acu…sa ma trimiți pe mine intr-o instituție pentru femei,…suna plăcut, ce sa zic, dar asta pana as vedea una…cu probleme.
Ei…abia de atunci as putea zice ca mi-ar începe sentința.
Pana una alta, s-a înscris constient sau nu, o alta făptură.
Uite cine mă critică! Farfuridi, nu primarul a organizat Adunarea Generală ca tu să fii președinte, ci eu, rugată de tine, pentru că nu-ți convenea d-na Avasilcai și mi-ai reproșat că aș fi pus-o eu. Te-am propus pe tine, iar tu ți-ai dat demisia din funcția de cenzor, atât în comitetul d-nei Avasilcai, cât și în comitetul ulterior din care făceam parte. Comitetul a fost votat de proprietari, nu de primar.
Nu vorbi de fapte penale, că funia e în casa spânzuratului. Știi foarte bine ce ai făcut și pentru ce ai fost condamnată. Dacă aș fi știut că ai tras tepe, că ai falimentat până și Hidromecanica și că ai dat foc arhivei înainte de un control anunțat, nu te-aș fi propus niciodată. Poți să scrii și la Haga, dar adevărul este că ai organizat o Adunare Generală de tot râsul. De aceea ți-a fost respinsă divizarea asociației de proprietari. Balci ati facut voi la Aduanri Generale , instante si in presa. Eu am facut reparatii , lifturi , subsoluri , interfoane , termopane . Iar toate astea pe cei ca voi ii duc gandul la infractiuni . Infractiuni ati facut voi . Eu am muncit .Nu am clonat cardarui , nu m-am combinat cu clonatori de carduri si nu am tras tepe . Astea spuneti voi , fiindca va pare rau si din invidie.
În caz că nu știai, semnarea de documente în numele asociației după demisie constituie infracțiunea de fals și uz de fals. Adevărul este că ai început să te agiți și mai tare, pentru că știi că vei pierde si acest proces, ca pe toate celalte.
Mai mult, instigarea fostei angajatei si anume femeia de serviciu să fure dosarul meu de angajare constituie de asemenea faptă penală. Am înregistrarea în care îmi declarai că dosarul meu se află la tine. Când ai angajat-o pe vecina ta și i-ai operat în Revisal angajarea fără să îi întocmești contractul și fără să prezinte vreun document, atunci era legal? Recunoaște că acesta a fost motivul demisiei tale, pe care ai justificat-o ca pe o „povară”.
Îți dai demisia și acum vii să acuzi, când tu ai fugit de răspundere și de muncă. Evaziune nu am cum să fac, pentru că asociația este o persoană juridică fără scop patrimonial. Dacă am fi înregistrat profit sau nu am fi emis chitante, da, atunci ar fi fost evaziune.
Este posibil ca Mihordea Valerica să fi scris totul sub pseudonimul Farfuridi. Spun asta pentru că la un moment dat scrii „sunt curios” – doar el a urlat în Adunarea Generală că am extrocat, si asta fara sa prezinte o dovada. Dacă nu aș fi făcut nimic, eram incapabilă; dacă am făcut ceva, sunt incompetentă.
Dacă eu sunt o persoană dubioasă, tu cum te numești? Domnul Pleşu spunea despre tine vecinilor că ai ucis un om și că, în urma acestui fapt, ai căzut în depresie. Cam astea sunt persoanele care ma critica pe mine si care imi recomanda sa nu ma laud cu ce am facut . Din partea la astfel de persoane nu ma pot astepta la aprecieri . Ati facut plangeri peste plangeri si nimic nu s-a confirmat .
Ca întotdeauna scrii mult si prost si pe lângă subiect. Una îți spun si îți cer oamenii cărora le bați la uși după bani, alta debitezi in letopisețele interminabile in care nu spui nimic. Despre ce ar trebui.
La orice cerință din partea oamenilor, de a fi transparență, bolnavicios începi sa turui ca muncești de te spetești. De parca nu ti-ar fi munca pentru care TI-AI APROBAT salariul ala, dar asta si daca erai intr-adevar ales un administrator.
Tot spui ca te-a ales oamenii. Pe care i-am întrebat, nu au fost, nu te stiu, nu te-au votat.
In panarama generata la adunătura aia, ca Adunare nu a fost, la ce panorama si scandal ai facut, ti-ai facut cărțile si ai ocupat un post…ABUZIV.
Nu mai abera cu vrăjeli de 2 bani si logoree fara valoare si infinita.
Te tăvălești in chinuri neștiind cine sunt.si arunci in orb cu lături in ventilator, doar doar ai nimeri ceva. Ei…ce sa vezi, nu m-ai ghicit, dar o sa ma cunoști la momentul oportun. Pana atunci se aduna informații, declarații, postări (inclusiv despre limbaj, șantaj, hartuirea persoanelor prin expunere publică fara acordul lor, etc). Tu, prestează. Noi, iti asteptam urmatoarele reprezentatii. Ca daca atâta stii, atâta faci, nu te poți abține, pt ca asa ești tu construita, ce sa faci…
Ce-o sa faci de acum înainte? Ce mai scrii, ce nai postezi ?
Ca orice ți se pune in cârcă, ne omori cu cat muncești tu si ca ai facut curățenie in poduri.si subsoluri. Dar de unde stii tu ce e acolo, atâta timp cat nu te-a văzut nimeni urcând intr-un pod si nici inotand prin apa de la subsol.
Cine îți spune ție ce defecțiuni sunt ?
Cine îți spune ce trebuie facut ?
Un Dorel luat de pe strada care il trimiți sa deschidă capacul la subsol, sa-l lasa asa doua zile, apoi sa-l închidă?
Sau ce tot repari tu la un lift ?
Ai pun undeva un deviz sa vada si oamenii ce s-a facut ?
Too inviti oamenii sa-ți călărescă biroul proaspăt update-at, ca le arăți ce vrei tu.
Nu, nu le arăți nimic si care totuși vin ca sa plateasca si sa-ti întrețină inegalitatea, se intoec cu dureri de cap si cu promisiunea ca nu mai calcă acolo.
Îți turuie gura o ora, doar cu bârfa despre diverși proprietari si aceeasi vesnica victimizare.
De arătat? Nimic.
Nici nu vrei DAR…nici nu ai.
Și daca ai, îți garantez ca e varza…
Pentru ca ce sa vezi…nici nu esti in stare.
Nici sa administrezi si nici sa ții o contabilitate.
PENTRU CA NU STII SI NICI NU AI VREO PREGATIRE.
Apropo, tu ai BAC-ul luat ? Ca din afara,.nu pare. Sincer si prietenește îți spun.
Și tot prietenește îți spun, ai grija ce faci, pentru ca tare mi-e ca tot ce ti-ai însușit o sa nevoita sa înapoiezi oamenilor. Ca sunt banii lor, din care te-ai înfruntat ilegal, atâția ani.
Ai păcălit, ai înșelat, ai jicnit, ai hartuit, ai calomniat, ai delapidat, ai….ai….ai….
Apropo, sa nu te mai aud ca te spetesti, ca de câteva CEL PUTIN (ca de fapt asta faci toată ziua), te ții de compus tâmpeniile pe care le debitezi si postezi. Cum ar veni, luna asta…ar trebui sa nu mai iei banii oamenilor. Ca oricum ii iei ilegal.
Hai pa si pana la o întrevedere, incearca cu ghiocul, in cafea, in intestine de animal si poate afli cine sunt.
Îți doresc somn bun de acum înainte desi, daca as fi in locul tău, știu eu ce sa zic ? :))
Bună seara.
Nu stiu cine este Mihordea Valerică, insa despre domnul Plesu parcă știu ceva. Este cumva politistul ăla de la Murgeni care a fost arestat atât preventiv, cât și la domiciliu pentru infractiuni de abuz in serviciu ?!
Acel domn este sursa dvs de ” încredere”?!
Dacă ți a fost închis contul cucoana , în 5 anișori de ce n ai făcut altul? De ce n ai făcut nici o ședință cu Adunarea generala? De ce n ai cenzor angajat? De ce nu exista comitet executiv? Ești singura în asociatie , banii la poseta , amețești amaratele alea de femei de serviciu cu 2 Covrigi și viata merge înainte!! Gata cu furaciunile ! Politia va întra pe fir !
Contul bancar al Asociației de Proprietari nr. 16 a fost administrat de mine din 2021 până în august 2023. În august 2023, fosta președintă a solicitat închiderea contului, pentru a-mi împiedica activitatea. Am înregistrări de la bancă și martori care pot confirma acest lucru.
Contul va fi redeschis după ce instanța se va pronunța cu privire la cine are dreptul legal să reprezinte Asociația: dacă va fi persoana care a preluat conducerea de la președintele demisionar sau fosta președintă.
Până atunci, toate demersurile mele și ale Asociației se fac legal și transparent, în interesul proprietarilor.
Ce altceva mai stiu sa faca altii decat scandaluri si procese?
Ii invita pe toti comentatorii sa se inscrie pe pagina de grup a asociatiei de proprietari nr.16 , acolo sunt si facturi si devize si liste de plata si tot felul de dovezi .
O sa spui prosteala asta la Politie !
Nu pare nimeni interesat de ceea ce aberezi !
Ești în ilegalitate ! Punct! Fraude și delapidare în forma continuatata ! Nu ai nici o calitate !
Adevărul este că atunci când faci ceva, trezești invidia prostilor și a ticăloșilor. Dacă nu aș fi făcut nimic, aș fi fost considerată incapabilă. Cei care mă acuză sunt, în realitate, corupții și hoții.
Prosti…
Ticalosi…
Comportament de târlă…
De groapă de gunoi.
Sa-ti fie rușine de limbajul pe care il folosești.
Din ce am observat, nimeni nu te-a jicnit, dar tu dai dovada de un comportament de huligancă. Eu cred ca ar trebui sa mergi la un.psiholog, daca nu chiar la un psihiatru.
Si da, se pare ca ești o incapabila.
Daca mai multi oameni îți spun ca esti beata, nu mai susține ca nu esti si du-te si te culca.
Ești singura care te lauzi. Si intr-un mod dictatorial.
Ups…
Probleeemeeeee….