Proiect de lege inițiat de USR: desființarea indemnizației de doctorat

Cele mai citite

- Advertisement -

Proiectul de lege inițiat de USR, care vizează scoaterea sporului de doctorat din legislație, a creat deja un val de nemulțumiri în rândul bugetarilor care dețin titlul științific de doctor. Proiectul de lege a fost trimis la Senat, iar în 45 de zile ar trebui să ajungă la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Noul proiect de lege aduce precizări atât în cazul angajaților de la buget pentru care doctoratul este o cerință a ocupării postului, cât și în cazul bugetarilor care ocupă un post fără ca doctoratul să fie obligatoriu.

În cazul primei categorii, inițiatorii proiectului au propus ca indemnizația de doctorat să fie desființată și, în schimb, să fie modificată Legea salarizării, astfel încât bugetarii pentru care doctoratul este o cerință să primească la salariu un coeficient de 0,5, ceea ce ar însemna o jumătate din salariul minim pe economie.

În cazul bugetarilor care dețin titlul științific de doctor, deși fișa postului nu prevede acest criteriu pentru ocuparea postului, inițiatorii proiectului propun desființarea indemnizației pe care o primesc acum și doar cei cu performanțe și merite deosebite să fie stimulați de către angajatori cu premii de excelență, prevăzute de lege.

Deputatul USR Cristian Seidler, jurist de profesie, cu o îndelungată activitate în managementul resurselor umane în unități din mediul privat, este unul dintre inițiatorii proiectului. Acesta consideră că nu este moral ca cei care dețin titlul științific de doctor să primească obligatoriu o indemnizație plătită din bugetul statului, câtă vreme se presupune că obținerea acestui titlu este o alegere personală pentru desăvârșirea pregătirii profesionale.

Cristian SEIDLER

„În România sunt înregistrate 30.000 de persoane care primesc indemnizație de doctorat. Evident că nu toate doctoratele sunt obținute în baza unor teze plagiate. Sunt foarte mulți români care au dobândit acest titlu pe merit, dar și foarte mulți care l-au obținut în baza unor teze elaborate contra cost, unele având capitole întregi plagiate. Probabil că mulți și-au făcut un calcul să vadă în cât timp își vor recupera banii cheltuiți pentru tezele de doctorat și au constatat că într-un timp relativ scurt, prin încasarea indemnizației de doctorat, își vor amortiza cheltuielile. Nu este corect ca cei care au obținut titlul științific de doctor să primească indemnizație. Acest titlu l-au dobândit pentru a-și desăvârși pregătirea profesională și nu pentru a obține o indemnizație de doctorat. În cazul bugetarilor care au dobândit titlul științific de doctor, dar fișa postului nu prevede această obligativitate, propunem desființarea indemnizației și doar cei care performează și au merite deosebite în activitate să fie stimulați prin premii de excelență. În cazul în care existența titlului științific de doctor este o cerință pentru ocuparea postului, plata unei sume în afara salariului, pentru îndeplinirea cerințelor necesare ocupării postului, este absurdă în sine. Înainte de 2017, indemnizația de doctorat era de 15% din salariul brut de bază, iar actualmente este jumătate din salariul minim pe economie. Propunem ca această indemnizație să dispară, iar la salariu să fie adăugat un coeficient de 0,5, repet, pentru bugetarii la care doctoratul este o condiție pentru ocuparea postului.”, a declarat, pentru Puls24.ro, deputatul Cristian Seidler, membru în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților.

Cu alte cuvinte, proiectul ce urmează a fi analizat zilele acestea de către Senat urmărește abrogarea articolului 14 din Legea 53/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și implicit încetarea plăților acestor indemnizații pentru personalul din sectorul bugetar.

Indemnizația pentru doctorat aduce, în viziunea parlamentarilor USR, atingere principiilor morale. Rămâne de văzut ce vor decide deputații în privința acestui proiect și dacă în cele din urmă va deveni lege.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE