Profesorul bârlădean Andrei Huiban, numit inspector școlar general adjunct

Cele mai citite

- Advertisement -

A fost numit al doilea inspector școlar general adjunct al ISJ Vaslui. De mâine, profesorul bârlădean Andrei Huiban va ocupa această funcție alături de colega sa, prof. Mariana Elisabeta Cătănescu, și va fa face echipă cu prof. Cristiana Botan, inspectorul școlar general numit pe 16 iunie.

Astfel, în urma negocierilor dintre partidele din coaliția de guvernare, PSD a obținut două posturi de conducere la ISJ Vaslui, iar liberalilor le revine unul singur.

Andrei Huiban are 47 de ani, și de 24 de ani este profesor la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”. Între 2009 și 2010 a fost directorul Casei Corpului Didactic Vaslui. Este consilier local PSD din 2014 și președinte al Asociației Culturale „Constantin Hamangiu” din 2017.

A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” și are un masterat în politici publice și administrație publică, la Universitatea din București.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

1 COMENTARIU

  1. Minciuni precum ca ar fi cineva . A profesat și la liceul Alexandru Ioan Cuza și ca să dea bine în prezentare 24 de ani la Codreanu.. cand de fapt a ajuns doar prin politica un abonat la funcții în educație și Primărie. Este la fel ca taicasu și ca PSD-ul din care face parte un lingău și oportunist la banii publici. În rest un pui de-a lui Buzatu care nu fac decât sa paraziteze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE