În perioada 27–30 noiembrie 2025, profesoara Corina Macovei, de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, a reprezentat România la Festivalul Internațional de Teatru Francofon pentru Profesori, desfășurat la Sofia (Bulgaria). Evenimentul a fost organizat de CREFECO (Centrul Regional Francofon pentru Europa Centrală și Orientală), în parteneriat cu OIF (Organizația Internațională a Francofoniei), programul „10 sur 10 – Scènes francophones à jouer et à lire”, precum și Asociația Profesorilor de Limbă Franceză din Bulgaria (APFB). Festivalul a reunit participanți din Serbia, Armenia, Moldova, Albania, Bulgaria și România.
În cadrul acestui eveniment dedicat promovării limbii franceze prin artă, Corina Macovei a susținut două momente teatrale distincte, apreciate de publicul francofon:
– monologul „Empreinte(s)” de Lucie Depauw, o meditație poetică despre urmele pe care omul le lasă în lume — de la amprentele preistorice și cele ale copilăriei, până la suprasaturația de amprente moderne (digitale, plastice, toxice) și anxietatea ecologică pe care acestea o provoacă. Textul explorează drumul interior al personajului între fascinație, memorie, fragilitate și dorința de a șterge, măcar în vis, urmele excesive ale umanității;
– scena comic-absurdă „Con, c’est conscient ?” de Benjamin Knobil, o satiră despre viața pe o insulă, ecologie și dinamica unui cuplu prins între logică, instinct și consecințele propriilor alegeri. Spectacolele au avut loc la Casa de Cultură Armeană din Sofia.
Participarea la festival a inclus și ateliere de formare teatrală susținute de autori și formatori recunoscuți: Lucie Depauw, Elise Hofner, Laurent Van Wetter și Benjamin Knobil. Sesiunile s-au axat pe gestionarea emoțiilor și a tracului, tehnici de mișcare corporală, amplificarea energiei scenice și pregătirea profesionistă a unui moment teatral — toate extrem de valoroase pentru profesorii care integrează teatrul în procesul educativ. Atelierele s-au desfășurat la Liceul francez „Alphonse de Lamartine” din Sofia.
Organizarea impecabilă a festivalului a fost asigurată de echipa CREFECO, coordonată de Emmanuel Samson – director, în colaborare cu Jan Nowak, directorul programului „10 sur 10 – Scènes francophones à jouer et à lire”, și cu reprezentantele APFB, Vyara Lyubenova și Afrodita Sarieva. Evenimentul a creat un spațiu autentic de dialog intercultural, colaborare și schimb de bune practici, promovând teatrul ca instrument pedagogic modern pentru profesorii de limba franceză.
Participarea Corinei Macovei la acest festival reprezintă o recunoaștere a implicării sale constante în promovarea limbii franceze și a teatrului educațional, aducând în comunitatea bârlădeană experiențe artistice, pedagogice și interculturale de mare valoare.













