Pacienții spitalului bârlădean vor beneficia în curând de un aparat RMN, care nu ar fi trebuit să lipsească din nicio unitate spitalicească de rangul celui din Bârlad. Ministerul Sănătății a alocat 15 milioane lei pentru achiziționarea unui aparat RMN și a unui CT pentru Spitalul de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad.
Aparatura ultramodernă va fi instalată în noul ambulatoriu, achiziționarea acesteia fiind ultima condiție care mai trebuie de îndeplinită pentru a-l putea da în funcțiune. O contribuție de 10% va avea și Consiliul Local, deși nu va fi simplu să se aloce acești bani, se menționează într-un comunicat al Primăriei Bârlad.
Este primul RMN al spitalului bârlădean. În ceea ce privește CT-ul, acesta este cel de-al doilea. Noul ambulatoriu va fi dotat, de asemenea, și cu alte echipamente de ultimă generație, pentru investigații și tratamente, precum două aparate radiologice de grafie și grafie-scopie.
„Le mulțumim domnului ministru Alexandru Rafila și domnului secretar de stat Alexandru Rogobete pentru ca au materializat, astfel, susținerea pe care au garantat-o unității noastre in vizita oficială efectuată in luna mai. De asemenea, exprimam mulțumiri domnului deputat Adrian Solomon pentru facilitarea relației dintre Ministerul Sănătății și reprezentanții spitalului bârlădean in vederea obținerii acestui sprijin, dar si domnului primar Dumitru Boroș pentru că a contribuit la finalizarea acestui demers, prin asigurarea cotei de cofinanțare de 10% de la Consiliul Local, dar și pentru soluționarea prompta a tuturor solicitărilor transmise de instituția noastră către Primărie si CLM.”, a transmis conducerea Spitalului Municipal „Elena Beldiman”.
Dacă problema dotării spitalului cu un aparat RMN este pe cale de a fi rezolvată, rămâne de văzut dacă Bârladul va primi finanțarea necesară pentru ridicarea unui noi corp de spital, așa cum promiteau autoritățile locale în campania electorală pentru alegerile locale. Până la sfârșitul acestei luni ar trebui să aflăm dacă spitalul din Bârlad se află pe lista unităților sanitare care vor primi finanțare.