Eveniment cultural inedit. Muzeul „Vasile Pârvan” a găzduit, ieri, vernisajul expoziției „Amintiri din Iașul de altădată”, a Biancăi Elena Boroș, a cărei creație a fost apreciată în cadrul ultimei ediții a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană „N. N. Tonitza”.
Lucrările expuse la Muzeul „Vasile Pârvan”, de această dată în cadrul expoziției sale personale, sunt dintre cele mai recente, create în ultimele săptămâni. Interesantă este nu doar tema, lucrările fiind inspirate din fotografii vechi, cât și tehnica folosită.
Un element inedit este faptul că, pe lângă culorile acrilice, tânăra artistă folosește vopsea industrială, vin, cafea, scrum de țigară. Creațiile Biancăi Elena Boroș au fost admirate de cei care au trecut pragul expoziției, ele aflându-se la granița dintre pictură și grafică, cu elemente de crochiu.
Deschiderea vernisajului a fost făcută de directorul Mircea Mamalaucă, la eveniment fiind prezent și luând cuvântul dr. Maria Bilașevschi, artist plastic și membră a UAP Iași, precum și prof. univ. dr. Cristian Ungureanu, prorectorul Universității de Arte „George Enescu” din Iași și profesorul îndrumătorul la teza de doctorat a Biancăi Boroș.
Majoritatea lucrărilor sunt de dimensiuni mici, sub formă rotundă sau ovală, și doar două lucrări din expoziție sunt tablouri de dimensiuni impresionante, unul înfățișând Palatul Culturii din Iași și al doilea, Muzeul „Vasile Pârvan”.
În semn de prețuire și respect față de instituția de cultură bârlădeană, Bianca Elena Boroș a donat Muzeului „Vasile Pârvan” lucrarea care ilustrează clădirea acestuia.
Expoziția va fi deschisă până pe 10 octombrie, timp în care bârlădenii o pot viziona, dar pot și achiziționa lucrările, acestea fiind potrivite pentru orice stil de interior.























