Clubul Rotary Bârlad îşi continuă seria acţiunilor de binefacere îndreptate către comunitatea locală, cu o donație de importanță covârșitoare pentru pacienții cu insuficiență respiratorie, din secția Pneumologie a Spitalului „Elena Beldiman”.
Ieri, 10 aprilie 2024, în prezența mai multor membri Rotary, a reprezentanților spitalului și Primăriei, a fost predată Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman” o instalaţie pentru produs oxigen medical, ce va putea alimenta simultan prizele a 63 de paturi.
Acest generator, importat din UE, care produce oxigen cu o puritate de minimum 93% la o presiune de 7 atmosfere, va funcţiona într-un spaţiu special destinat, lângă secţia Pneumologie a spitalului.
Până în prezent necesarul de oxigenul era furnizat de unităţi mobile al căror debit s-a dovedit insuficient mai ales în perioada pandemiei.
Valoarea donaţiei se apropie de 60 mii € iar suma a fost colectată cu ajutorul unui Global Grant la care au implicaţi sponsori din Bârlad, cluburi din Bucureşti, SUA, Marea Britanie, districte rotariene şi organizaţia Rotary Internaţional.
Și Consiliul Local Bârlad a contribuit cu o sumă de 200.000 de lei de la bugetul local. În cadrul ceremoniei de ieri au fost oferite diplome de recunoștință fiecărui sponsor care a contribuit la realizarea acestei investiții.
Medicul pneumolog Andreea Rotaru, proaspătă membră a Rotary Club, cea care a reprezentat secția Pneumologie la eveniment, a declarat că prin această stație de oxigen, pacienții secției vor putea beneficia de suplimentarea cu oxigen, adică un aer îmbuntățit cu 93% oxigen.
Pacienții cu insuficiență respiratorie acută vor beneficia de concentrația de oxigen maximă care se poate realiza cu această instalație, față de concentrația de doar 20% oferită de concentratoare.
„Ideea de a achiziționa, monta și dona o stație de generare a oxigenului medical Spitalului Municipal de Urgență ”Elena Beldiman” s-a născut din nevoia acută a secției de pneumologie. Suferința permanentă a pacienților, exprimată prin propoziția ”nu avem suficient aer” a demonstrat personalului medical faptul că dotarea existentă, respectiv concentratoare portabile de oxigen este subdimensionată raportat la necesarul secției.
Ca atare, prin eforturile reunite ale Clubului Rotary Bârlad și ale conducerii Spitalului Municipal de Urgență ”Elena Beldiman” s-a creat un proiect ambițios. Clubul nostru și-a asumat achizițía șI montarea stației de generare a oxigenului, iar Spitalul a asigurat platforma și alimentările necesare funcționării stației, precum și transportul oxigenului până la patul celor aflați în suferință.
Stația de generare are capacitatea de a acoperi simultan necesitățile a 63 de paturi și o valoare de aproximativ 60.000 euro. Deoarece suma a fost prea mare pentru posibilități, am inițiat un Global Grant. Prin intermediul acestui mecanism am cerut sprijin tuturor partenerilor și prietenilor noștri în Rotary. Ca atare, pentru a realiza acțiunea la care participați astăzi au contribuit atât sponsori locali, cât și Cluburi Rotary din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România, împreună cu Districtele care le guvernează, precum și cu Fundația Rotary International.
Mulțumim pe această cale tuturor sponsorilor din județul nostru, cei care ne sprijină în mod constant acțiunile:
- Crismih SRL
- Paloda SA
- Conda-Tex SRL
- Miocodis SRL
- Spectral Mobilă SA
- Vanbet SRL
- Elixir SRL
- Compactus-Rom SRL
- Energoconstruct SRL
- Internațional Tehno SRL
- Rosavis Prod SRL
- Model Consultancy SRL
- Confecții Bârlad SA
- Supragrind Diamond SRL
- Bunc Logistique SRL
- Mercur SA
- Tehnoconsult SRL
- Principal Ioan Bebi SRL
- Spinos Media SRL
Mulțumim de asemenea :
- Lui Steven Sikorski, cel care ne sprijină consistent și necondiționat de fiecare dată
- Lui James Rowe, de asemenea din USA,
- Rotary Club București Cișmigiu
- Rotary Club Marshall – USA
- Rotary Club Marshall Sunrise – USA
- Rotary Club Sioux Falls West – USA. În acest club avem un real și constant ajutor în persoana lui Mark Siemonsma, căruia îi suntem recunoscători,
- Rotary Club Sutton in Ashfield – UK
- Fundația Rotary International
- Rotary District 5610 – USA
- Rotary District 2241 – România și Republica Moldova
- Rotary District 1220 – UK.”, a spus în fața celor prezenți Adina Codreanu, președinta Rotary Club Bârlad.
Prezent la eveniment, Ciprian Fderaru, managerul Spitalului „Elena Beldiman”, a mulțumit Clubului Rotary Bârlad pentru donație și și-a exprimat bucuria că punerea în funcțiune a stației de oxigen s-a făcut la mai puțin de un an de la momentul în care Clubul Rotary și-a făcut cunoscută intenția de a strânge bani pentru realizarea stației de generare a oxigenului medical.






















E bine venita sigur Buzamăt le taie respirația la fiarte multi din primărie.