Olena Khan a împlinit ieri 28 de ani, iar soarta a făcut să-și serbeze ziua de naștere departe de Odesa, la Bârlad. De două luni, ea, soțul ei, Shahrukh, și Aryan, fiul lor de doar trei luni, locuiesc într-o casă din centrul orașului, o casă cochetă, cu flori în curte, unde au tot ce le trebuie pentru un trai normal. Acum se simt ca și cum ar fi venit în vacanță la bunicii micuțului și nu ca refugiați care au fugit din calea bombelor.
Cea care îi găzduiește de două luni este familia Irina și Vali Popa. Aceștia și-au propus să ajute o familie de refugiați, după ce, în februarie, au văzut imaginile impresionante din Vama Siret.
Casa lor este destul de încăpătoare, așa că a fost o problemă să le ofere un acoperiș deasupra capului. Din martie, locuiesc împreună cu cei doi soți și copilașul lor și s-au atașat atât de mult de ei, încât ii consideră membri ai familiei.
„I-am găsit pe Olena și soțul ei, de origine indiană, în adăpostul de refugiați de la Stadionul FEPA. Erau într-o stare emoțională de nedescris. Au plecat din calea războiului cu ce aveau pe ei. Le-am cumpărat haine și încălțări și le-am scos permis de ședere în România. Am completat toate actele necesare pentru a sta în legalitate. M-a impresionat starea lor, cel puțin Olena era ca o căprioară speriată alături de puiul ei, care avea doar o lună. Erau speriați, nu știau ce li se întâmplă, ce să creadă, în cine să aibă încredere și dacă să aibă încredere. Războiul i-a marcat pentru mult timp de acum încolo. Și acum le e teamă să iasă din curte, mergem cu ei peste tot. Sperăm să scape treptat de această spaimă, pentru că s-au convins că nimeni nu le vrea răul aici. Sunt în siguranță. Le-am oferit acest lucru. Nu știu dacă am făcut un gest extraordinar, dar pentru ei a fost vital. A fost un gest de omenie și nimic mai mult.”, a declarat Vali Popa, cel care a găzduit familia din Ucraina împreună cu cei doi cățeluși pe care nu i-a putut abandona.
Olena și Shahrukh formează un cuplu de câțiva ani. El a terminat Medicina în Ucraina, iar ea a urmat trei ani la Drept. S-au cunoscut și s-au plăcut din prima clipă. Olena provine dintr-o familie cu probleme. Nu are mamă, tatăl este alcoolic, iar singurul sprijin pentru ea și copilașul ei este Shahrukh.
Tânărul indian recunoaște că fiul său e norocos pentru că, deși s-a născut în plin război, trăiește, iar acum are șansa de a fi îngrijit într-un loc sigur, înconjurat de multă dragoste.
Cu toate ca a absolvit medicina și ar fi putut lucra la spital, necunoașterea limbii române a fost un impediment. A reușit însă să obțină un loc ce muncă la serele Primăriei, ca zilier.
Ieri, de ziua Olenei, a fost să-i servească pe colegii săi cu tort. Aceștia îl plac. Este corect, nu întârzie la program și chiar dacă nu cunoaște limba română se înțeleg destul de bine.
Pentru familia medicului ucrainean de origine indiană viața nu e la fel ca înainte de război, dar încearcă să o continue cât de normal și frumos poate. Ieri, de ziua Olenei, Irina Popa i-a făcut un cadou pe care singură și l-a ales: o rochie și o pereche de papuci. S-a simțit fericită, ca și cum ar fi fost acasă.
Nu are cuvinte să mulțumească acestei familii bârlădene cât și românilor pentru felul în care au ajutat și ajută poporul ucrainean, fie pe cei rămași în țară, fie pe refugiați.
Ieri, au avut parte de o zi specială. Au fost vizitați de doi americani, rotaryeni, oameni care au organizat activități de strângere de fonduri pentru ajutorarea ucrainenilor. Este vorba de Mark Siemonsma, reprezentantul Hope Haven SUA și Steven Sikorski, reprezentantul Districtului Rotary 5610 SUA. Pentru că a fost un moment special, Shahrukh și-a luat o zi liberă de la serviciu, pentru a se putea bucura din plin de eveniment.
Deși se consideră binecuvântați de Divinitate pentru că au scăpat de ororile războiului refugiindu-se în România, soții Khan așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă acasă, în Odesa și să-și reia viața acolo, de unde au fost nevoiți să o abandoneze pentru un timp.
Experiența grea prin care au trecut i-a făcut mai puternici și i-a făcut să aprecieze mult mai mult pacea. Cu toate că experiența a fost traumatizantă, privesc partea bună a lucrurilor, aceea de a fi întâlnit niște oameni empatici, solidari, care le sunt ca niște părinți.
