Primăria Bârlad va trebui să remedieze disfuncționalitățile constatate de Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Vaslui, până la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an. Tema auditului public extern realizat la Primăria Bârlad a fost respectarea reglementărilor legale privind stabilirea și încasarea veniturilor din taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire/demolare.
Auditul extern a sesizat mai multe neconformități cu privire la:
– stabilirea eronată și subevaluarea taxei a două autorizații de construire, fiind stabilite venituri suplimentare în sumă de 21.446 lei;
– încasarea cu întârziere a taxei pentru autorizarea lucrărilor de construcții în cazul a 15 autorizații de construcție;
– nestabilirea, neînregistrarea și neurmărirea spre încasare a sumei de 1.849 lei, reprezentând taxe de regularizare aferente autorizațiilor de construire suplimentar stabilite în cazul a două autorizații emise, pentru care au fost întocmite procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor în 2023;
– au fost identificate vulnerabilități ale sistemului de control intern prin implementarea parțială a unor standarde, precum Standardul 3 – neîntocmirea și neimplementarea planului de pregătire profesională a salariaților. Standardul 4 – lipsa demersurilor în vederea ocupării posturilor vacante de la nivelul Direcției de Urbanism și amenajarea teritoriului. Potrivit organigramei și statului de funcții pentru anul 2023, din 25 posturi aprobate, doar 15 au fost ocupate.
-neintroducerea în 2023, în aplicația AvanUrbis a tuturor autorizațiilor/certificatelor de urbanism etc., care se regăsesc în format fizic la UATM Bârlad;
Auditul a concluzionat că, deși există suportul informatic pentru digitalizare, care ar trebui să cuprindă întreaga activitate de urbanism, la data misiunii de audit de conformitate, baza de date aferentă acestui segment nu era constituită și deci nu se folosea în totalitate softul informatic achiziționat.
Acest lucru are drept consecință neasigurarea unei evidențe conforme a documentelor de urbanism gestionate și nerespectarea prevederilor legale privind caracterul public al actelor de urbanism emise.
Accesând link-ul de mai jos, puteți descărca întregul raport de audit al Curții de Conturi:
Vrăjeală ,auditul lui pește,
Cu hoțul de Chelaru ce sa mai făcut, escroc dovedit!
Chelaru Vasile si gașca de proști Popa Gigi, Balalan Emil, Rîpan Sergiu Ștefan au delapidat și furat bugetul local cu sprijinul contabilelor Pintilie Adrian și Micu Adrian, bravo dom primar la proces sa aperi hoții poliției locale!