Credincioșii ortodocși se vor putea închina la moaștele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, care vor fi aduse mâine la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Grivița.
Timp de două zile, pe 29 și 30 noiembrie, credincioșii vor putea trece pe lângă racla cu Sfintele Moaște, miercuri între orele 8.00-20.00, iar joi, între 7.30-13.00. Miercuri, 29 noiembrie, la ora 7.30, va avea loc acatistul Sf. Andrei și primirea Sfintelor Moaște, între 8.30 și 12.00 va avea loc Utrenia și Sfânta Liturghie, slujbe săvârșite de un sobor de preoți.
După-amiază, între 17-19, credincioșii sunt așteptați la slujba Vecerniei cu Litia, săvârșită de un sobor de preoți, răspunsurile la strană fiind date de Grupul psaltic „Sf. Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.
Joi, 30 noiembrie, cânt Ortodoxia îl prăznuiește pe Sf. Andrei, între 8 și 12, sunt programate Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Andrei. La ora 13, Sfintele Moaște vor pleca spre biserica Filiei Vadurile din Parohia Iana.








