- Advertisement -spot_img
luni, 28 noiembrie 2022
luni, 28 noiembrie 2022
- Advertisement -spot_img

Mesajul președintelui CARP Bârlad, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice

Cele mai citite

- Advertisement -

Luna octombrie a anului 2022 are pentru membrii, simpatizanții și colaboratorii noştri, o semnificaţie triplă: sărbătorim Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice (1 octombrie),  marcăm al 68-lea an de la reorganizarea asociației noastre (9 octombrie), ce a luat fiinta la 24 Ianuarie 1898– această dată fiind şi Ziua Casei, cât și prăznuirea sarbatorii ,,Acoperamantului  Maicii Domnului”.

În mod deosebit, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, reprezintă un prilej de a ne exprima sentimentele de mândrie și recunoștință pentru jertfa bunicilor, străbunicilor și părinților noștri în făurirea destinului acestei țări, dar și al nostru personal. Apreciem că sărbătorirea acestei zile ar trebui să se afle sub semnul atenției, respectului și recunoștinţei de care ar trebui să se bucure în țara noastră persoanele de vârsta a treia; dar realitatea este că, din păcate, acestea nu se mai bucură de toate acestea, deoarece cu toții am sărăcit sufletește și am uitat sfiala, modestia și toate pe care le datorăm acestora.

Așadar, cu prilejul acestei zile, ne plecăm cu respect în fața tuturor concetățenilor noștri vârstnici, pentru contribuția binecuvântată pe care au adus-o de-a lungul anilor la dezvoltarea spiritualității și societății românești, felicitându-i pe aceia care toată viața lor au luptat să își adune bătrânețea, adică înțelepciunea.

Deși adresăm aceste urări pentru ziua de 1 octombrie, respectul nostru trebuie să fie perpetuu și sincer și să se îndrepte în fiecare zi către persoanele de vârsta a treia, a căror experiență de viață și înțelepciune nu trebuie nicidecum banalizate.

Parcurgem o perioadă grea, pe care o resimt dureros mai ales cei de vârsta a treia. Diminuarea pensiei reale este o lovitură grea și nedreaptă pentru vârstnici, care nu se fac defel vinovaţi de situaţia economică actuală, ci dimpotrivă. Asociatia Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ,,Elena Cuza” din Bârlad încearcă să diminueze lipsurile membrilor săi, venindu-le în ajutor atunci când nevoia o impune. Speranța care i-a călăuzit pe înaintași, spiritul lor de sacrificiu și dragostea față de brazda străbunilor trebuie să ne însoțească și pe noi, cei de azi, tineri și vârstnici, acceptând sacrificiile și crezând în soarele nostru care sigur va răsări într-o zi.

De aceea, cu prilejul întreitelor celebrări ale lunii octombrie, vă dorim a vă menţine speranţa în suflet şi bizuindu-vă pe propriile dumneavoastră posibilităţi, dar  mai ales pe Dumnezeu și Maica Domnului care neîncetat îi ocrotește sub Sfântul său Acoperământ pe toți cei care o cheamă cu credință și nădejde tare, să traversaţi optimişti anul acesta în care ne aflăm, ştiind că poporul român a ieşit întotdeauna învingător. Noi vă vom fi alături!

Chiar dacă parcurgem o etapă mai dificilă din punct de vedere social, economic și politic, Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” Bârlad vă promite că și de acum înainte va fi cum a fost: întotdeauna receptivă, organizând an de an manifestări concrete și practice pentru persoanele vârstnice, deprindere pe care niciodată nu o s-o uităm. E felul nostru de a ne exprima și mulțumirea, dar și admirația, pentru cei care și-au dedicat întreaga viață făcând posibilă însăși existența, credința și libertatea noastră, uneori chiar cu prețul sângelui!

Vă transmitem cele mai sincere urări de bine, frumos și adevăr, împreună cu îndemnul de a nu precupeți niciun efort pentru păstrarea și cultivarea credinței în Hristos, a speranței și ethosului nostru românesc, prin care părinții și bunicii noștri au învins vremurile și au câștigat veșnicia! La mulți ani tuturor, cu încredere! Așa să ne-ajute Dumnezeu! Amin!

Președintele Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” Bârlad,

Magistrat Pensionar Nicolaie Mihai

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE