Enervat la culme că independentul Bogdan Sârbu și consilierii PSD nu au votat proiectul premergător finanțării din fonduri europene, pentru consolidarea și reabilitarea termică a corpului B al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, primarul Boroș și-a revărsat amarul pe rețelele sociale.
Într-o postare pe pagina oficială a Primăriei, edilul i-a nominalizat pe consilierii care fie s-au abținut, fie au votat împotriva acestui proiect introdus peste ordinea de zi a ședinței de Consiliu din 29 iunie, în absența unei documentaări serioase prealabile.
„Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad a pierdut șansa de a primi fondurile necesare consolidării și reabilitării termice, după ce consilierii PSD prezenți la ședința Consiliului Local Bârlad, joi, 29 iunie, precum și consilierul independent Bogdan Ioan Sârbu, nu au aprobat proiectul de hotărâre premergător solicitării finanțării.
Proiectul viza repararea unei erori de măsurare a clădirii, cu scopul includerii imobilului în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, etapă obligatorie în procesul de accesare de fonduri nerambursabile.
Clădirea Liceului ”Eminescu” necesită lucrări ample de eficientizare energetică, ce includ schimbarea ferestrelor, a ușilor, izolarea termică a pereților, a fundației, înlocuirea instalațiilor de electricitate și de încălzire, dotarea cu centrală termică modernă, cu panouri solare și aparate de aer condiționat.
Toate acestea ar fi dus la reducerea drastică a facturilor, dar mai ales la un confort sporit pentru elevii de acum și pentru generațiile viitoare de copii care vor învăța aici.
Au votat împotrivă/s-au abținut de la vot consilierii:
Aneta Vasilache (PSD)
Gabriela Plăcintă (PSD)
Mircea Leonte (PSD)
Ion Filip (PSD)
Sorin Răducanu (PSD)
Bogdan Sârbu (independent)
Era o ocazie unică de a obține o finanțare, în primă fază pentru corpul B, pentru că sumele necesare sunt uriașe. Noi, cu bani de la bugetul local, nu ne-am permis decât să schimbăm acoperișul întregii clădiri. E puțin față de cât ar fi de făcut, dar și așa a fost un efort financiar considerabil. O finanțare europeană era exact ce ne trebuia, pentru că, după cum știm, doar cu proiectele cu fonduri nerambursabile am reușit să facem pașii către transformarea atât de așteptată care se întâmplă acum. Din păcate, iată cum unii dintre noi pun piedici propriului oraș”, a transmis primarul Dumitru Boroș printr-o postare pe pagina de FB a Primăriei.
Faptul că acest proiect a fost introdus peste ordinea de zi, fără o prezentare profesionistă, pe repede înainte supus votului, a stârnit suspiciuni în rândul consilierilor care nu au vrut să-și dea girul. Reacția Organizației PSD a fost promptă la postarea lui Boroș.
„Ca de fiecare dată, la adăpostul intențiilor lăudabile cu care se împăunează administrația Boroș stau atât intenții meschine cât și calcule elementare greșite. Un proiect de hotărâre care pretindea ca vizează reabilitarea Liceului ”Mihai Eminescu”-fostul Complex Școlar-lasă pe dinafară cei aproximativ 3000 mp ai gospodăriei anexe, spațiu care ar putea fi utilizat pentru autorizarea viitoare a unor specializări tehnice, în perspectiva scăderii populației școlare ce va afecta multe unități de învățământ. Primarul-prieten al afaceriștilor imobiliari a găsit probabil încă un mijloc de a-și îmbogăți clientela liberală. Maniera de lucru este marca înregistrată-proiecte peste ordinea de zi, neverificate de comisia de urbanism la fața locului fiindcă… nu mai e timp. Strategia e următoarea-reabilitare cu dreapta, prăduirea terenului școlii cu stânga sau invers. Mare prestidigitator domn Mitică! Doar că a mizat greșit fie pe credulitatea consilierilor PSD fie pe matematica mahmură a lui Luca. Responsabilitatea inițierii și votării HCLM-urilor revine actualei majorități penelisto-userist-securiste. Rolul opoziției este acela de a critica pe bază de argumente puterea ori de a susține condiționat anumite inițiative dacă ele parcurg procedurile legale, dacă sunt eliminate suspiciunile rezonabile referitoare la servirea unor interese private și la slăbirea serviciilor publice precum învățământul, dacă punctele de vedere diferite de cele ale unei majorități temporare sunt însușite. Educația își găsește menirea când ai elevi și dascăli nu doar niște ziduri, fie ele și reabilitate!”, a transmis Organizația PSD Bârlad.
Nici reacția consilierului independent Bogdan Sârbu nu s-a lăsat așteptată, acesta făcând, de asemenea, o postare destul de acidă pe pagina sa de FB, la adresa edilului, acuzând lipsa de transparență și corectitudine a acestuia.
„Unde ți-e majoritatea din Consiliul Local, Dumitru Boroș?
Unde ți-s marionetele cu mâinile ridicate cu care ți-ai trecut proiectele? Unde-s domnii cu voturile cărora ai aprobat măriri de salarii lui Chelaru, angajări pe banda rulantă, locuințe ANL, posturi prin consiliile de administrație, miliarde pentru REISER, artificii, Puya, studii și strategii de mii de euro pe care nu le-a citit nimeni, statui, fântâni arteziene și festivaluri cu 3 tonete?
Unde ți-e majoritatea cu voturile căreia ai distrus străzile și Grădina Publică? S-au dat la fund?
De 2 ani de zile nu validezi alt mandat de consilier PNL pentru că ți-ai angajat toată lista în Primărie și acum te țin în lesă Toporaș și Buzamăt și te plângi că n-ai voturi în Consiliul Local?
Ai ajuns tu ”modernizatorul Bârladului” să plângi pe Fb. că s-a abținut Sârbu să-ți voteze un proiect în susținerea căruia te-ai apucat sa desenezi căsuțe cu carioca pe foi A4? Și că asta înseamnă că eu sunt ”iresponsabilul” din cauza căruia n-o să iei fonduri europene pentru ”Mihai Eminescu”?
Vinovatul și mincinosul ești tu, pentru că dacă îți păsa cum pretinzi, îți chemai ”echipa” de la mare și de la munte să-ți voteze și acest proiect așa cu ți-a votat ani de zile toate mizeriile!
De ce nu faci o ”extraordinară” cum făceai când voiai să-ți rectifici bugetul pe blat departe de ochii lumii?
Vrei votul meu? O să-l primești atunci când vei fi un primar pentru toți bârlădenii, nu pentru interesele de gașcă și combinațiile de partid, când vei fi transparent și corect!
La muncă, nu la cerșit voturi, domnule Boroș. Pentru cerșit voturi așteaptă campania electorală!”, a reacționat consilierul Bogdan Sârbu, tot printr-o postare pe FB.
Cu puțin timp înainte de discutarea în ședință a proiectului cu pricina, au părăsit sala Ionel Pasat, consilier PNL, Andrei Huiban, consilier PSD, și doi consilieri USR, Ovidiu Ciobotaru și Vlad Sârbu.








