Lovitură pe scena politică bârlădeană! 46 de liberali s-au înscris în PSD, în frunte cu Georgică Vulpe, fost consilier local PNL

Cele mai citite

- Advertisement -

Mișcări de trupe în politica bârlădeană. Astăzi, la sediul Organizației Municipale a PSD Bârlad, 106 persoane cu vârste în 18 și 70 de ani au semnat adeziuni de primire în rândurile partidului. Printre cei care s-au înscris astăzi în PSD se numără și Georgică Vulpe, fost consilier local PNL, care a venit împreună cu 46 de foști liberali pentru a se alătura echipei social-democraților.

Biroul Politic Local al PSD Bârlad l-a ales astăzi pe Georgică Vulpe în funcția de președinte al Organizației Locale din cartierul Podeni.

Adrian SOLOMON – președinte al Organizației Municipale PSD Bârlad

„Astăzi, au fost primiți in organizația PSD Bârlad 106 noi membri. Suntem încântați de faptul că au decis să se alăture nouă în efortul de a realiza schimbarea la nivelul administrației bârlădene, colegi de toate vârstele, de la 18 la 70 de ani, și reprezentanți ai tuturor domeniilor socio-profesionale. Un număr important de profesori, dar și elevi, medici veterinari, muncitori și pensionari. Le urez bun venit și spor în toate!”, a declarat, pentru Puls24.ro, deputatul Adrian Solomon, președintele Organizației Municipale a PSD Bârlad.

Se pare că acest exod al liberalilor către PSD va continua și în următoarea perioadă, premergătoare anului electoral. Astfel, la fel ca mulți liberali, Georgică Vulpe nu se mai regăsea în partidul pe care l-a slujit cu credință, având o contribuție esențială la victoria candidaților liberali în alegerile locale din 2020.

Georgică Vulpe, profesor de istorie și fost director al Liceului Tehnologic „Petru Rareș” din Bârlad, a deținut funcția de președinte al Organizației PNL Bârlad timp de un an, în perioada 2020-2021. Venirea sa la PSD este un câștig pentru social-democrați, acesta fiind un excelent organizator și un bun  comunicator.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

8 COMENTARII

    • O atitudine specifica disperatilor ,care se trezesc din amorteala slugarnica in care au fost indusi de catre cel care va ramane complet izolat,cu cativa catelusi de curte!Singurele argumente a acestor moluste sunt mahalagismele ieftine si jignirile specifice celor cu minte putina!

  1. Mă întreb dacă cei care au luat parte la acest exod au știut vreodată ce-i doctrina liberală. Nu că mulți din cei rămași o cunosc. Din păcate bârlădenii, se vor îndepărta don ce în ce mai mult de civilizație

  2. Xxxx-xx-x xxxx de nesimtiti si PSD si PNL !!!! Toti sunteti hoti, nu va mai ajung banii de salarii si pensii speciale colosale si noi stam si ne chinuim pe minimul pe economie… muncesc de 15 ani si nu apuc sa economisesc nimic ptr. o casa , ptr. o masina decenta . Nesimtitilor ati saracit judetul asta de tot !!!

Răspunde-i lui Gigi Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE