În îndeplinirea obiectivelor prevăzute de Legea nr. 108/1999, republicată – Legea pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, inspectorii de muncă vasluieni au desfăşurat în luna martie 2025 activităţi specifice urmărind respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Vaslui, în activitatea de control:
În domeniul relaţiilor de muncă:
În luna martie, în domeniul relațiilor de muncă la nivelul județului Vaslui au fost efectuate un număr de 75 controale care au avut ca obiectiv principal identificarea muncii nedeclarate în toate formele ei.
În urma verificărilor au fost sancționați 22 angajatori, fiind aplicate 34 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor în luna martie este 630.000 lei. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 142 de măsuri de intrare în legalitate.
În luna martie au fost sancţionați pentru muncă nedeclarată, un număr de 14 angajatori fiind identificate 34 persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru persoanele identificate că prestau muncă nedeclarată, angajatorilor le-au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată în luna martie fiind de 630.000 lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
In luna martie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat vizite de inspectie la 42 de angajatori şi au încheiat 41 de procese verbale de control.
In urma vizitelor de inspecţie efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, în luna martie 2025 au fost constatate 93 de neconformităţi.
Pentru neregulile constatate au fost sanctionaţi un număr de 33 de angajatori, fiind aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale.
In luna martie au fost comunicate de angajatori, un număr de 9 evenimente, în care au fost implicaţi lucrători urmând a fi finalizate cercetări în vederea stabilirii caracterului lor.
Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în perioada 18-21.03.2025, Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi din domeniile: „construcții clădiri” cod CAEN 41,”lucrări de geniu civil” cod CAEN 42,”lucrări speciale de construcții” cod CAEN 43.
În perioada menţionată, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui au efectuat în domeniul relaţiilor de muncă 19 de controale la agenţii economici ce desfăşurau activitate în domeniul construcţiilor. În cadrul campaniei au fost identificate 14 persoane care prestau muncă nedeclarată, au fost aplicate 8 amenzi pentru muncă nedeclarată în valoare de 280.000 lei, au fost aplicate 4 sancţiuni pentru nerespectarea timpului de lucru din care 4 avertismente. Pentru nerespectarea altor prevederi legale din domeniul relaţiilor de muncă a mai fost aplicat un avertisment. Au fost dispuse 32 de măsuri de intare în legalitate.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în perioada 18-21.03.2025 au fost efectuate vizite de inspecție la 16 angajatori, au fost constatate 44 neconformități față de prevederile legale și au fost aplicate 44 sancțiuni contravenționale: 4 amenzi în sumă totală de 36.000 lei și 40 de avertismente.
„Nerespectarea legislaţiei ce reglementează relaţiile de muncă rămâne un factor de natură a genera consecinţe negative în plan social şi economic, în special în ceea ce priveşte munca nedeclarată, context în care se resimte nevoia intervenţiei instituţiilor de stat cu atribuţii în acest sens, pe direcţia creşterii gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor cu privire la necesitatea respectării prevederilor legale în domeniu.
Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, datorită consecinţelor sociale şi economice pe care le produce:
- persoana care prestează muncă nedeclarată este lipsită de protecţie socială;
- lipsa drepturilor conferite de un contract de muncă, cum ar fi cele la concediu remunerat şi la concediu medical;
- lipsa accesului la pensie şi la indemnizaţie de şomaj;
- persoana care prestează munca fără forme legale de angajare, nu are siguranţa plăţii muncii prestate, plata făcându-se în funcţie de bunăvoinţa angajatorului;
- condiţii precare de muncă pentru lucrători şi riscurile pe care acestea le implică pentru sănătatea lucrătorilor;
- fondurile sociale şi bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale.”, a precizat Gheorghe Chirvase, inspector șef al ITM Vaslui.








